Stiri

144

Cehia, Ungaria și Slovacia cer interzicerea alimentelor de proastă calitate

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Cehia, Slovacia și Ungaria au luat inițiativa împotriva produselor alimentare de calitate slabă comercializate de multinaționale în țările din Europa de Est, cerând Uniunii Europene să interzică comercializarea acetor tipuri de produse.   Din păcate ţara noastră nu s-a alăturat acestei iniţiative, deşi şi pe piaţa românească există astfel de situaţii, aduse în opinia publică chiar de oficialităţi.   Asociațiile pentru protecția consumatorilor din Cehia se plâng de mult timp de alimentele de calitate inferioară vândute de marile companii, dar până în prezent nu au avut instrumentele necesare pentru a face ceva, întrucât astfel de vânzări sunt legale în UE atâta timp cât pe ambalaje sunt trecute toate ingredientele.   Statele iniţiatoare vor ca est-europenii să nu mai mai fie considerați coșul de gunoi al Europei. Un studiu efectuat în 2015 de Universitatea de Chimie din Praga arată că iaurtul, cafeaua instant, margarina și o parte din carnea procesată comercializată în Cehia au fost produse cu ingrediente diferite.   Potrivit Eurostat, pe ansamblu, prețul produselor alimentare este cu 25% mai mic în Cehia decât în țara vecină Germania. Această situație se datorează, printre altele, costurilor și standardele de viață locale mai mici, notează Agroazi.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2