Stiri

215

CC: Firmele de consultanță fiscală nu mai trebuie să fie deținute exclusiv de specialiștii din domeniu

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Consiliul Concurenței recomandă eliminarea prevederilor legale care obligă companiile din domeniul consultanței fiscale și auditului financiar să fie deținute de acționari profesioniști în aceste domenii. Recomandarea vine în urma studiului derulat pe această piață și pus în dezbatere publică. 

Astfel, autoritatea de concurență a finalizat studiul în care a analizat dacă prevederile legale care condiționează înființarea sau autorizarea firmelor din domeniul consultanței fiscale și al auditului financiar de existența în acționariatul acestora a profesioniștilor din domeniile respective reprezintă bariere care afectează concurența, prin restricționarea accesului operatorilor economici pe piețele respective.

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că modificarea legislației în sensul eliminării prevederilor referitoare la deținerea capitalului social de către persoane care sunt consultanți fiscali ar putea conduce la întărirea concurenței și la accesul mai multor furnizori de servicii pe piață.

În același timp, asigurarea unor condiții pentru stimularea concurenței ar putea avea ca efect creșterea calității serviciilor și a eficienței, contribuind la promovarea intereselor clienților.

Studiul privind impactul asupra concurenței a prevederilor legale care condiționează înființarea/autorizarea firmelor din domeniul consultanței fiscale și al auditului financiar de existența în acționariatul acestora a profesioniștilor din domeniile respective poate fi consultat pe pagina web a instituției până la data de 7 noiembrie 2022.

Observațiile pot fi transmise în acest interval de timp, prin e-mail, la adresa [email protected]. Observațiile vor fi trimise și în forma neconfidențială, având în vedere că acestea vor fi publicate odată cu varianta finală a studiului.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2