Stiri

171

Caprele rabinului

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Într-o zi, Rabinul din Chelm se îmbolnăvi foarte rău și, deși era cel mai înțelept om din sat, nu se putea vindeca. Așa că a trimis după doctorul care, văzându-l, a clătinat din cap, spunând cu tristețe:   -Singurul leac este laptele proaspăt de capră. Dar, din păcate, nu avem capre în Chelm. -Hei, e ușor de rezolvat, a spus rabinul, trimițând doi discipoli în satul vecin, pentru a cumpăra o capră. Cei doi s-au grăbit și au cumpărat de la un țăran o  capră. -Va da lapte?, întrebară ei. -Mai mult lapte decât oricine ar putea bea, a răspuns el, iar disicipolii, mulțumiți, s-au grăbit spre casă, trăgând capra în spatele lor.   Pe drum s-au oprit la un han ca să-și stingă setea, lăudând capra lor minunată: ”Rabi va bea lapte ca de la fântână!”, spuneau ei, bând vinul din pocale. Auzind, cârciumarul, care-i pizmuia pe cei din Chelm, s-a gândit să-l păcălească pe Rabi. Și, în timp ce discipolii sărbătoreau, cârciumarul se strecură afară, luă capra rabinului și în loc legă un țap. Când discipolii s-au dus la grajd, beți fiind, au luat țapul și au plecat spre Chelm, strigând cât puteau:   -Feriți, oameni buni, am adus leacul Rabinului! Iar, mai apoi, văzându-l, îi spuseră: -Iată vindecarea ta, Rabi. Rabinul zâmbi, iar soția lui se așeză pe un scaun, pregătindu-se de muls. Dar, din țăță nu ieși decât o picătură de lapte, iar Rabi se supără foarte: -Ați cumpărat o capră stearpă, blestemaților! -Ah, nu fi amarnic, Rabi, spuseră discipolii, Tora ne învață că totul trebuie făcut cu cunoaștere și înțelegere. Hai să-l chemăm pe măcelar, că el știe ce trebuie făcut.  Când sosi măcelarul, începu să râdă în hohote:   -Ați cumpărat un țap, proștilor! Furios, Rabi și-a trimis discipolii înapoi, dar ei, în drum spre țăran, s-au oprit din nou la cârciumă, iar, când au ajuns la țăran, l-au certat: -Ne-ai înșelat, nemernicule, dă-ne capră, nu țap, ca ăsta! -Dar nu este posibil, spuse el, și, gândind că nu vrea să piardă banii, începu pe dată să mulgă, sub țap adunându-se un lapte gros. -Vedeți? E așa cum am spus, e capră. Acum sunteți mulțumiți? Bărbații erau uimiți, dar, ca să fie siguri, chemară pe rabinul acelui sat. -Vrem un înscris care să spună că este vorba despre o capră!, au cerut ei. Acest Rabin, fiind certat cu cel din Chelm, scrise o foaie, spunându-le: -Aceasta va certifica faptele!   Ajunși din nou acasă, discipolii dădură iar țapul la muls, iar, Rabi, văzând foaia cu semnătura celuilalt rabin, își spuse:   -Suntem certați, dar el n-ar minți niciodată. Și, mulțumit, bău din ce dădu țapul. Mai apoi, plăcându-i din cale-afară, trimise să i se mai cumpere și alte capre de cest fel. Și așa, curtea rabinului se umplu de capre bărboase.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2