Stiri

120

Campania ”Taie TVA la carne” se intensifică

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Campania ”Taie TVA la carne” se intensifică, tot mai multe asociații aderând la eforturile reprezentanțiolor și investitorilor din sectorul românesc al cărnii, în încercarea de a determina autoritățile să decită diminuarea cotei de TVA de la 24 %, cât este în prezent, la 5 %. Astfel, după ce, acum două zile, Sindalimenta a semnat aderarea la campnaie, ieri s-a alăturat și Asociația pentru Protecția Consumatorilor. În acest sensm am primit la redacție următorul comunicat emis de Federația Pro Agro, principalul promotor al acțiunii:

”Joi, 27 noiembrie 2014, Sorin MIERLEA, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România A.N.P.C.P.P.S. Romania - InfoCons, a semnat protocolul de susţinere a CAMPANIEI DE REDUCERE A TVA LA CARNE ȘI LA PREPARATELE DIN CARNE. A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons s-a alăturat astfel demersului iniţiat în luna aprilie de către Federația Națională PROAGRO împreună cu Asociația Română a Cărnii (ARC), Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) şi Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR). Printre susţinătorii campaniei se află de ieri şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară, a Băuturilor, Tutunului şi Ramuri Conexe SINDALIMENTA. “Am susţinut încă de la început această campanie, dar astăzi am decis să ne alăturăm iniţiativei prin semnarea protocolului. Cred că asumarea reducerii TVA la carne şi la preparatele din carne, de către toate asociaţiile din România, este un semnal puternic dat autorităţilor. Protecţia consumatorului este cea pentru care ne zbatem zilnic şi cred că un TVA scăzut îl va ajuta pe consumator să mănânce alimente mai ieftine şi cu o calitate superioară. Este un demers important care trebuie continuat. Consumatorii din România au nevoie de un TVA redus pe tot lanţul alimentelor de bază şi sper ca această campanie să continue până când vom duce la îndeplinire un lucru deja pus în practică de majoritatea statelor europene” Sorin MIERLEA, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România A.N.P.C.P.P.S.Romania InfoCons *** Suportul tuturor românilor este extrem de important pentru succesul acestei campanii, iar platforma on-line www.taietva.ro le pune la dispoziţie metode eficiente de implicare. Orice român poate trimite un mail parlamentarilor din judeţul său, poate semna petiţia pentru reducerea TVA şi poate urmări demersurile făcute pentru îndeplinirea acestui obiectiv.”

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2