Stiri

138

Organizatorii Biofach 2015, anunță primele noutăți

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Organizatorii celui mai mare târg de produse alimentare ecologice, Biofach 2015, au anunțat premierele ediției de anul viitor, care se va desfășura în perioada 11 – 14 februarie, la Nuremberg.

Din comunicatul transmis la redacția agenției infoGROUP Media Investment, editor al revistei Fabrica de Carne, prima, și cea mai importantă premieră este aceea a organizării pe durata manifestării a Ședinței de lucru a Experților, pentru elaborarea documentelor premergătotoare întocmirii Dosarului de Certificare a Originii Produselor Alimentare Bio, prin aceasta, urmărindu-se individualizarea alimentelor din această categorie, pe o piață specifică tot mai bogată. O altă premieră va fi aceea a secțiunii Vegan, special creată în cadrul programului ”Becomes VEGAN”, care promovează alimentele minim procesate sau procesate la rece. În cele patru zile ale expoziţiei vor fi expuse produse alimentare şi comerciale ecologice din peste 130 de state, vor fi organizate conferinte şi evenimente conexe expoziţiei ce oferă cadrul ideal pentru stabilirea de noi relaţii comerciale şi de asemenea, vor fi prezentate noi produse, tehnici inovatoare şi tendinţe în preferinţele consumatorilor din sectorul organic mondial.  

Participarea firmelor românești, facilitată de MADR

  În ultimii ani, sectorul agriculturii ecologice în România a cunoscut o dezvoltare semnificativă, înregistrându-se o creşterea vertiginoasă a numărului operatorilor certificaţi în agricultura ecologică fapt ce s-a reflectat   în creşterea volumului exportului dar şi a cererii de produse bio pe piaţa internă. Firmele certificate ecologic de către organismele de inspecţie şi certificare (condiţie obligatorie) interesate să participe la această expoziţie sunt invitate să completeze formularul de înscriere anexat şi să îl transmită (împreună cu o copie a certificatului) pe adresa [email protected] până la 15 noiembrie 2014. Costurile de închiriere, amenajare şi dotare a standurilor şi transportul mostrelor la Nuremberg pentru operatorii economici vor fi acoperite din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, celelalte cheltuieli vor fi suportate de companiile expozante. Amintim că, la ediția din anul 2014, Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică – Bio România a reunit la standurile evenimentului de la Nurnberg, companii românești din domeniul agriculturii ecologice sau al producției alimentare bio, pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi. Informaţii suplimentare:

  • Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, tel: 021-307.85.43; 021-305.48.90, e-mail:[email protected];
  • Site Biofach2015:http://www.biofach.de

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2