Stiri

165

Banat Agralim prezintă proiectul „Made in Banat”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara se desfășoară tradiţionalul târg de agricultură, industrie alimentară şi zootehnie Banat Agralim. Evenimentul aduce în prim plan proiectul „Made in Banat”. În cadrul acestuia, într-un pavilion comun sunt prezentate 20 de firme sârbeşti din Banatul istoric, respective din zonele Kikinda, Pancevo, Zrenjanin, precum și româneşti.Acestea au adus la Banat Agralim produse tradiționale care aspiră la obţinerea mărcii „Made in Banat”. Proiectul este finanțat cu fonduri disponibile printr-un program de cooperare transfrontalieră România-Serbia. Expozanții de pe cei peste 3.000 de metri pătrați, cât este suprafața alocată de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara pentru buna desfășurare a Banat Agralim au atras numeroși vizitatori, fie că vorbim de agricultori cu experiență sau simpli curioși, dornici să admire animalele domestice și utilajele expuse sau să deguste produsele tradiționale „Made in Banat”. (stiriagricole.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2