Stiri

180

AZM: Lanț alimentar sătesc, cu fonduri europene

autor

MeetMilk.ro

distribuie

 Agenia Zonelor Montane informează că în cursul lunii octombrie a fost inaugurat un lanț alimentar sătesc, grație unor fonduri europene.

”Gândeşte de azi ce vei mânca mâine!” este sloganul primului Lanț alimentar integrat în cadrul exploatației zootehnice din comuna Poiana Stampei, județul Suceava.

Făbricuța de brănzeturi a prins viață din dorința de a transforma laptele gustos de la fermă în produsele lactate naturale cu gust de ”acasă” pe care le consumă localnicii comunei Poiana Stampei.

Traseul laptelui este unul foarte scurt, de numai câteva ore! Asta face ca produsele obținute sub brandul ”La izvorul Dornei” să se bucure de o calitate superioară, păstrându-și toate valorile nutritive, dar și gustul autentic de demult!

Proiectul ”Achiziție utilaje și echipamente fără montaj, pentru formarea unui lanț alimentar integrat”, finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin PNDR, a fost implementat de către beneficiarul MEZDREA ROMAN I.I. cu sprijinul Grupului de acțiune locală Bazinul Dornelor.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 144.800,00 €, din care 130.319,99 € – finanțare publică prin PNDR și 14.480,01 € cofinanțarea benficiarului.

Prin proiect s-au achiziționat următorele utilaje și echipamente: tractor, presă pentru baloți cilindrici, cositoare cu discuri, greblă de adunat, remorcă de împrăștiat gunoi, tanc răcire lapte, vană de închegare și pasteurizare + accesorii, crintă și presă pneumatică, kit recepție lapte, separator smântână, vitrină frigorifică, cântar, container și sistem fotovoltaic.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2