Tehnologiieye

459

Atenție, se schimbă (din nou) marcarea ambalajelor!
MeatMilk

Autor

MeatMilk.ro

Distribuie pe

facebooktwitter
article

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Mediului, operatorii economici producători de ambalaje şi/sau produse ambalate vor fi obligaţi să utilizeze un sistem de marcare şi identificare pentru ambalaje în vederea îmbunătăţirii activităţilor de recuperare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, iar pe de altă parte să utilizeze la fabricarea acestora concentraţii reduse de plumb, cadmiu, mercur şi crom, potrivit proiectului de lege privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, supus dezbaterii publice de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Actul normativ prevede, totodată, la articolul 10, alineatul 1, că 'operatorii economici care produc ambalaje reutilizabile sunt obligaţi să respecte, la fabricarea de ambalaje, cerinţele esenţiale privind caracterul reutilizabil al unui ambalaj (...) astfel încât acestea să corespundă unor reutilizări multiple'. Conform obiectivelor europene, valorificarea sau incinerarea în instalaţii de incinerare cu valorificare de energie trebuie să fie de minimum 60% din greutatea deşeurilor de ambalaje, reciclarea din greutatea totală a materialelor de ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaje trebuie să fie de minimum 55%, cu realizarea următoarelor valori minime pentru reciclarea fiecărui tip de material conţinut în deşeurile de ambalaje:   60% din greutate pentru sticlă, 60% din greutate pentru hârtie/carton, 50% din greutate pentru metal, 15% din greutate pentru lemn şi 22,5% din greutate pentru plastic, considerându-se numai materialul reciclat sub formă de plastic. Data finală până la care cei interesaţi pot transmite sugestii şi opinii pe marginea actului normativ este 10 iunie, inclusiv.

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.