Tehnologii

198

Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu, la GruneWoche-Berlin

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu este prezentă în cadrul expoziției internaționale „Săptămâna Verde”, acolo unde expune singurul produs crud-uscat din România cu Indicație Geografică Protejată.   Expoziția are loc în perioada 19 – 28 ianuarie în Berlin, Germania, eveniment la care Bulgaria este țară parteneră. Asociația este prezentă în cadrul standului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), unde sunt expuse spre degustare produsele tuturor celor șase membri, din județele Bacău, Brașov, Prahova, Sibiu, Călărași.   „Săptămâna Verde” este un eveniment internațional, fondat în Berlin și aflat în prezent la ediția cu numărul 83. Aducând în atenția vizitatorilor atât tradiția, cât și viitorul industriilor alimentare, agriculturii și gradinăritului, expoziția găzduiește peste 1,600 de participanți, cu peste 100,000 de produse din întreaga lume, conferințe pe tematici specifice industriilor, specialiști în agricultură, horticultură, silvicultură, importatori sau experți din administrații. La standul MADR va fi prezent secretarul general al instituției, Constantin Ilie Aprodu, precum și experți din cadrul direcțiilor tehnice.   Produse românești cu o tradiție de peste 100 de ani, degustate de către consumatori din toată lumea   Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu expune și oferă vizitatorilor produse românești din carne înregistrate cu Indicație Geografică Protejată, Salamul de Sibiu fiind un produs cu o istorie de peste 100 de ani. „Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu reprezintă, în primul rând, o garanție a faptului că pe masa consumatorilor va ajunge întotdeauna Salam de Sibiu de cea mai bună calitate”, declară Carmen Gavrilescu, Președintele Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu.   Gustul inconfundabil al Salamului de Sibiu se obține utilizând ingrediente de cea mai bună calitate, precum carnea și slănina folosită, condimente naturale împreună cu afumarea la rece utilizând lemn din esență tare și prin cea mai lungă perioadă de maturare. Mai mult decât atât, metoda specifică de producție este cea care diferențiază produsul, metodă rafinată de-a lungul timpului și asigurată de priceperea producătorilor locali. Astfel, obținem un produs de calitate, superior, demn de a fi expus în cadrul evenimentelor internaționale, alături de cele mai bune produse alimentare.   Pentru mai multe informații referitoare la Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu, la membrii fondatori, legislație sau la istoria produsului, vă rugăm accesați: www.salamuldesibiu.ro.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2