Tehnologii

130

ARC cere guvernului amnistie fiscală

autor

MeetMilk.ro

distribuie

ARC cere aplicarea proiectului de Lege privind anularea unor obligaţii fiscale şi pentru companiile din industria de prelucrare a cărnii care trimit muncitori calificaţi (măcelari) în străinătate pentru o perioadă limitată de timp şi pentru care se plătesc diurne, informează Agerpres.

  Directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii, Vladimir Mănăstireanu, a explicat luni, într-o conferinţă de presă, că este vorba de diurnele pe care angajatorii din România le plătesc către muncitorii calificaţi care muncesc pe o perioadă de maximum 24 de luni în unităţi simulare din Europa, diurne care, asemenea celor ale şoferilor din transporturi internaţionale, nu au fost percepute de către organele fiscale din România ca şi diurne ci ca salariu plătit din ţară şi au fost impozitate ca atare.   "În acel proiect de lege care a fost trimis săptămâna trecută în Parlament sunt stipulaţi doar transportatorii internaţionali şi agenţiile temporare de muncă, însă sunt cazuri de agenţi economici care activează în industria prelucrătoare a cărnii şi care, prin contracte de prestări servicii cu agenţi economici din Europa, trimit persoane calificate, măcelari de exemplu, pe o perioadă de maximum 24 de luni să muncească în acele unităţi. Considerăm că este corect ca în această lege să fie prinsă şi industria cărnii, să fie prinşi şi cei din construcţii şi în acest sens în cursul zilei de astăzi (luni — n.r.) vor pleca către absolut toţi factorii decidenţi, de la Guvern şi până la comisiile de specialitate din Parlament, scrisori în sensul în care vor trebui să se aplece şi către problema ridicată de noi", a explicat Mănăstireanu.   Potrivit scrisorilor trimise de ARC către autorităţile statului, sumele respective (diurne — n.r.), nefiind recunoscute ca indemnizaţii de detaşare de către organele fiscale din România, au fost considerate retribuţie lunară şi au devenit purtătoare de contribuţii către bugetul de stat ceea ce a dus, în final, la declanşarea procedurilor de insolvenţă pentru o parte din firmele din industria cărnii.   Proiectul de Lege privind anularea unor obligaţii fiscale, publicat de Ministerul Finanţelor Publice în 13 mai, prevede anularea sumelor de plată rezultate în urma recalificării unor venituri obţinute de angajații care au efectuat transport internaţional sub formă de indemnizaţii de delegare. Este vorba, de asemenea, de sumele aferente perioadelor fiscale de până la 1 iunie 2015 şi neachitate.   De altfel, proiectul de act normativ propune anularea tuturor diferenţelor de impozite şi taxe, precum şi a accesoriilor aferente acestora, stabilite ca urmare a reîncadrării/reconsiderării unor operaţiuni/activităţi/tranzacţii, aferente perioadelor fiscale de până la 1 iunie 2015 şi neachitate la data intrării în vigoare a actului normativ.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2