Stiri

114

Aprilie, decisiv pentru industria europeană a cărnii de porc

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Luna martie a fost foarte proastă, în Europa, pentru vânzarea cărnii de porc. Toată cererea de carne de porc a fost conform previziunilor, astfel încât, porcii sacrificaţi au fost vânduţi, fără să existe nicio cerere suplimentară. Cu toate acestea, analiştii pieţii susţin că răul cel mai a trecut, potrivit www.pig333.com.

Recuperarea rapidă şi consistentă a pierderilor înregistrate în luna februarie par ireversibile, şi se aşteaptă ca, după Paşte, să se revină la vânzările cu care Europa este obişnuită an de an: adică o fermitate a preţului şi un rimt hotărât de creştere, până în luna iunie. Pentru că, în momentul în care preţul curent va depăşi costurile, şi acest sector al cărnii de porc poate să respire uşurat. Trebuie recunoscut faptul că actuala situaţie, când tarifele la carne de porc au scăzut semnificativ, a generat o nelinişte general dar şi o mare nervozitate în Europa. În Franţa, de pildă, mai multe camioane cu carne de porc de proveninenţă spianiolă, au fost vandalizate, ceea ce a fost fără precedent. În acest timp, cooperativele daneze Tican şi Danish Crown au aprobat, cu o largă majoritate de voturi a partenerilor lor, fuziunea acestora, ceea ce a ridicat un mare semn de întrebare: ce fac acum, autorităţile europene din domeniul concurenţei, care ar trebui să respingă sau să aprobe această fuziune? În cazul în care oficialii europeni din domeniul concurenţei vor aproba această fuzoiune, atunci Damemarca va monopoliza tot sectorul sacrificării de porc dar şi cel al prelucrării cărnii. Aceasta, în condiţiile în care Danemarca este țara cu cel mai avansat know-how-în ceea ce privește sacrificarea porcinelor și a procesării cărnii de porc. În ceea ce priveşte operaţiunea de depozitare (privată) a cărnii de porc, Spania conduce clasamentul în Europa. Stocurile europene sunt încă foarte importante, chiar şi în ciuda embargoului rusesc, iar moneda euro este încă slabă, ceea ce avantajează exporturile europene către ţări terţe. Specialiştii din domeniul cărnii de porc speră însă ca luna aprilie să fie una fără şocuri, în sensul ca preşurile actuale măcar să se păstreze la acelaşi nivel, iar 2015 să fie, în final, un an bun pentru acest sector.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2