102

APIA: Precizări legate de transferul exploatațiilor

autor

MeetMilk.ro

distribuie

APIA a publicat o serie de informații cu privire la transferul exploatațiilor agricole și modul în care acesta influențează plățile ajutorului sau sprijinului acordat pentru exploatațiile respective.   Potrivit prevederilor legale, transferul unei exploatații înseamnă „vânzarea sau arendarea, sau orice alt tip de tranzacție similară care are drept obiect unitățile de producție în cauză”. Conform art. 28 din O.U.G. nr. 3/2015, dacă o exploatație este transferată integral de la un beneficiar la altul după depunerea unei cereri de plată și înainte să fi fost îndeplinite toate condițiile de acordare a plății, cedentului (beneficiarul a cărui exploatație este transferată unui beneficiar) nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin pentru exploatația transferată.   Ajutorul solicitat sau plata solicitată de cedent se acordă cesionarului (beneficiarul căruia i se transferă exploatația), cu respectarea următoarelor condiții:   – în termen de 10 zile calendaristice de la efectuarea transferului de exploatație, cesionarul notifică APIA asupra transferului și solicită plata ajutorului și/sau a sprijinului;– cesionarul furnizează toate documentele justificative solicitate de APIA referitoare la transferul de exploatație;– sunt îndeplinite toate condițiile pentru acordarea ajutorului și/sau a sprijinului în ceea ce privește exploatația transferată.După momentul în care cesionarul a informat APIA și a solicitat plata ajutorului și/sau a sprijinului potrivit prevederilor de mai sus:– toate drepturile și obligațiile cedentului care decurg din raportul juridic dintre cedent și APIA generat de cererea unică de plată sunt atribuite cesionarului;– toate acțiunile necesare pentru acordarea ajutorului și/sau a sprijinului și toate declarațiile date de cedent înainte de transfer sunt atribuite cesionarului în scopul aplicării normelor relevante ale Uniunii;– exploatația transferată este considerată o exploatație separată pe durata anului de cerere în cauză.   După momentul în care cesionarul a informat APIA și a solicitat plata ajutorului și/sau a sprijinului, toate drepturile și obligațiile cedentului care decurg din raportul juridic dintre cedent și APIA generat de cererea unică de plată sunt atribuite cesionarului. (art.8, alin.4, lit.b) din Regulamentul de Punere în Aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei). Exploatația este definită, potrivit legii, drept ansamblul unităților de producție utilizate pentru activități agricole și gestionate de un fermier, situate pe teritoriul României.   Transferul de exploatație se realizează pentru întreaga exploatație între doi fermieri înscriși în Registrul Unic de Identificare (RUI) gestionat de APIA, indiferent de forma de organizare a acestuia, în perioada stabilită în art. 28 alin. (1) din OUG nr. 3/2015. În cazul în care cesionarul nu este înscris în RUI, acesta completează un formular de înscriere în RUI-Anexa 1 din Ordin-MADR nr.22/2011, pus la dispoziție de APIA și primește în baza de date un ID. Dacă cesionarul are cerere unică de plată depusă, aceasta se constituie în cerere de înscriere în RUI(art.3, alin.l, lit.b din OMADR nr.22/2011).

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2