Tehnologii

193

Anuga 2017: În premieră la Koln, Optimeat mizează pe linia de animale vii

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Deși vizitează târgul Anuga încă de la ediția din anul 1993, doamna Valeria Dumitrescu, Referent Export al companiei Optimeat ne-a declarat că firma pe care o reprezintă participă pentru prima oară ca expozant.   Având ca argument calitatea de excepție a cărnii de ovine și bovine pe care o au animalele exportate și care, de altfel, sunt foarte populare și foarte solicitate în Orientul Mijlociu, Optimeat mizează exact pe această linie, a animalelor vii, pentru a-și dinamiza exportulul care reprezintă în acest moment 60 % din activitate și 40 % ca schimb intra-comunitar.   Ca o caracteristică, Optimeat reușește în momentul de față să exporte în, practic, toate țările cu care România comunistă avea relații comerciale internaționale, înainte de decembrie 1989.   Special pentru revista Meat.Milk., doamna Valeria Dumitrescu a declarat: ”După cum știm, există sezonalitate a exporturilor de carne si animale vii si speram ca în ultimile luni ale anului, cantitățile exportate să crească față de perioada caldă a anului, deoarece, periada caldă impune niște norme sanitar-veterinare mai stricte care trebuie respectate întocmai,  iar acest lucru îngreunează comerțul cu animale vii, respectiv cu carne”.   Fiind convinși că petru o companie precum Optimeat succesul este aproape garantat, să amintim țările în care exportă carne și animale vii: Bulgaria, Ungaria, Germania, Polonia, zone din Asia precum Hong Kong, Orientul Mijlociu, cum ar fi Arabia Saudita, Israel, Liban etc. (Veronica Ursachi-Corespondență din Koln, 10 octombrie 2017)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2