Tehnologiieye

447

Anuga 2017: La Koln, Salamandra își anunță programul de rebranding
MeatMilk

Autor

MeatMilk.ro

Distribuie pe

facebooktwitter
article

Prezentă pentru prima oară la Târgul Anuga, compania Salamandra s-a evidențiat deja, între celelalte participări românești, atrăgând atenția buyer-ilor internaționali.   Special pentru revistea Meat.Milk., doamna Gabriela Cârstean a declarat că privește cu foarte mare încredere prezența la standuri, mai ales că gama de produse pe care o expune compania pe care o conduce și pe care o propune pentru export conține produse tradiționale de cea mai bună calitate, cum ar fi: mușchi file, tobă, salam de vară, slănină extra, cabanos și, bineînțeles, jumările care sunt ”specialitatea casei”.   În prezent, volumul exportului companiei Salamandra se ridică la 5 %, țările țintă fiind, în principal, Germania și Spania, dar, desigur, se dorește extinderea.   Totodată, doamna Cârstean ne-a declarat că, începând cu anul 2018, Salamandra are planificată o campanie de rebranding, urmând să se axeze pe ptorduse tradiționale de top care vor fi comercializate sub marca Samara Meat. (Veronica Ursachi-Corespondență din Koln, 10 octombrie 2017)

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.