Ferma

294

ANSVSA: Proiect privind regulile de biosecuritate în exploataţiile de păsări

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat ANSVSA) Văzând Referatul de aprobare nr. …….. din……………., întocmit de către Direcţia Generală Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ţinând cont de prevederile art. 63 şi ale art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:   Art. 1. Se aprobă Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de biosecuritate în exploataţiile comerciale de păsări, precum şi condiţiile privind mişcarea păsărilor vii şi a subproduselor provenite de la acestea, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.   Art. 2. Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, repectiv a municipiului Bucureşti, duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.   Art. 3. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor controlează ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.   Art. 4. La data intrării în vigoare a prezentului act normativ, Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 147/2006 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind condiţiile de biosecuritate în exploataţiile avicole comerciale, precum şi a Procedurii privind mişcarea păsărilor vii, a produselor, subproduselor şi a gunoiului  de la păsări, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 27 iunie 2006, se abrogă. Art 5. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.   Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dr. Geronimo RĂDUCU BRĂNESCU       ANEXĂ   Normă sanitar-veterinară privind condiţiile de biosecuritate în exploataţiile comerciale de păsări, precum şi condiţiile privind mişcarea păsărilor vii şi a subproduselor provenite de la acestea   Art.1 - Prezenta normă sanitar-veterinară stabileşte condiţiile de biosecuritate care condiţionează autorizarea/înregistrarea sanitar-veterinară a exploataţiilor comerciale de păsări.   Art. 2 - În sensul prezentei norme, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:  

  1. a) biosecuritate - ansamblul de metode şi mijloace care trebuie asigurate de către operatorul economic pentru protecţia efectivelor de păsări, în scopul apărării sănătăţii animalelor şi a sănătăţii publice;
  1. b) exploataţie comercială de păsări - unitatea zootehnică ce asigură condiţii pentru achiziţionarea de păsări vii, ouă pentru incubaţie în scopul creşterii şi comercializării acestora;
  1. c) exploataţie comercială de păsări de tip A - exploatație de păsări astfel cum este definită la pct. 71 din anexa nr. 1 la Ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare nr. 16 din 16 martie 2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, cu modificările și completările ulterioare;
  1. d) perimetrul unităţii - limitele terenului pe care sunt amplasate obiectivele şi pe care se desfăşoară activităţile specifice;
  1. e) zona administrativă - spaţiu din interiorul exploataţiei în care se desfăşoară activităţi exclusiv celei de producţie;
  1. f) zona de producţie - spaţiu din interiorul exploataţiei în care se desfăşoară activităţi de producţie pentru care s-a autorizat exploataţia comercială;
  1. g) obiectiv - construcţiile şi amenajările destinate asigurării activităţilor de creştere şi exploatare a păsărilor, de exploatare a ouălelor de incubaţie, precum şi anexele și facilităţile necesare asigurării biosecurităţii;
  1. h) vizitator - orice persoană care intră în zona de producţie, cu excepţia persoanalului propriual exploataţiei comerciale;
  1. i) proceduri de bune practici de management - proceduri de natură tehnică şi administrativă prin care se reglementează realizarea unei anumite acţiuni impusă de legislaţia sanitară veterinară în vigoare;
  1. j) autoritate competentă teritorial - direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pe teritoriul căreia îşi desfăşoară activitatea agentul economic.
  1. k) aviz de mişcare interjudeţean - acceptul acordat de către două autorități competente teritoriale asupra unei mișcări de natură comercială între două unități cu profil avicol ( exploatații comerciale de pasări, abatoare, stații de incubații) aflate pe raza administrativ teritorială a acestora, în condițiile respectării legislației sanitare veterinare.

  Art. 3 - Exploataţiile comerciale de păsări pot fi autorizate sanitar-veterinar şi pot funcţiona numai dacă îndeplinesc următoarele condiţii:  

  1. a) au asigurată asistenţa sanitar-veterinară a exploataţiei prin contract cu un medic veterinar de liberă practică împuternicit, organizat în condiţiile legii;
  1. b) au asigurate condiţiile de biosecuritate privind amplasarea şi accesul în exploataţie, conform prevederilor art. 4 şi art. 5.

  Art. 4– (1) Exploataţiile comerciale de păsări noi, trebuie amplasate la o distanţă minimă de alte exploatații comerciale de același fel în conformitate cu prevederile anexei nr. 1 la prezenta normă sanitar-veterinară.   (2) Distanţele pot fi mai mici în cazul în care există o înţelegere scrisă a părţilor încheiată în faţa unui notar public privind asumarea responsabilităţilor epidemiologice, cu notificarea acestui fapt către autoritatea competentă teritorial.   (3) În toate cazurile, atât cu privire la exploatațiile comerciale de păsări deja autorizate, cât şi la cele nou înfiinţate, este interzisă introducerea de deşeuri sau de ape uzate provenind de la vecini.   (4) În jurul tuturor explotaţiilor comerciale de păsări, este stabilită o zonă de biosecuritate de minim 200 metri unde este interzisă amplasarea de exploataţii de păsări, profesionale sau nonprofesionale.   (5) Perimetrul unităţii trebuie identificat clar şi împrejmuit cu gard continuu confecţionat din materiale rezistente, şi care să asigure o bună izolare, amplasat astfel încât să nu permită accesul altor animale, al persoanelor străine şi al autovehiculelor; integritatea gardului trebuie asigurată în permanenţă.   Art. 5– (1) Accesul în exploataţiile comerciale de păsări trebuie să se facă prin puncte speciale de intrare, prevăzute cu mijloace de atenţionare; în funcţie de scopul vizitelor, accesul se face în zona administrativă sau în zona de producţie, care trebuie delimitată în mod fizic; trecerea dintre cele două zone se face cu respectarea regulilor de filtru sanitar-veterinar prevăzute de prezenta normă sanitar-veterinară.   (2) În cazul existenţei unui spaţiu pentru parcarea autovehicolelor în zona administrativă, acesta trebuie să fie păstrat în condiţii corespunzătoare de igienă şi dezinfectat; la intrarea autovehiculelor în zona administrativă, se efectueză dezinfecţia roţilor acestora, care rămân în spaţiul de parcare.   (3) Drumurile din interiorul exploatației comerciale de păsări trebuie să aibă o suprafaţă plană, să fie curăţate şi dezinfectate eficient și menţinute într-o stare corespunzătoare de integritate şi igienă, evitându-se acumularea de ape reziduale şi pluviale.   (4) Intrarea în zona de producţie se face prin filtrul sanitar-veterinar, pentru accesul personelor în fermă , respectiv prin filtru dezinfector rutier pentru accesul autovehiculelor.   (5) Filtrul sanitar-veterinar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii minime de funcţionare:  

  1. a) să asigure un flux de mișcare a persoanelor corespunzător, prin compartimentarea spaţiilor existente, cu intrare într-un spațiu destinat schimbării hainelor de stradă, urmat de un spațiu dotat cu grup sanitar și duş şi, în final, un spațiu destinat hainelor de lucru, cu ieşire în zona de producţie;
  1. b) să fie amplasat la limita zonei de producţie, astfel încât intrarea persoanelor în vestiar să se facă din afara sau din interiorul zonei administrative, iar ieşirea din vestiar să asigure accesul direct în zona de producţie a exploataţiei;
  1. c) să fie amenajat astfel încât să permită schimbarea îmbrăcămintei şi încălţămintei de stradă cu echipamentul de lucru sau, respectiv, cu un echipament de unică folosinţă, în cazul vizitatorilor, şi dezinfecţia mâinilor;
  1. d) atât la intrarea, cât şi la ieşirea din filtrul sanitar-veterinar, se fie amenajate dezinfectoare pentru încălţăminteprecum şi accesorii pentru curăţarea mecanică a acesteia;
  1. e) pentru fiecare persoană care activeză în zona de producţie, filtrul sanitar-veterinar trebuie dotat cu echipament de protecţie individual, echipament care este folosit numai în spaţiul de producţie, sau cu echipament de unică folosinţă pentru vizitatori, cu săpun, substanţe dezinfectante şi prosoape;
  1. f) să fie dotat obligatoriu, cu facilităţi pentru apă caldă, fiind interzisă alimentarea prin surse de apă deschise;
  1. g) să fie dotat cu facilităţi pentru igienizarea hainelor de lucru, cu acces obligatoriu din zona de producţie;

  h)trebuie să fie construit din materiale uşor de curăţat şi dezinfectat şi trebuie să fie menţinut, în permanenţă, într-o stare corespunzătoare, atât structural, cât şi igienic; pereţii interiori trebuie să fie construiţi din materiale netoxice, rezistente, impermeabile, care nu putrezesc şi netede;  

  1. i) fiecare exploataţie comercială de păsări trebuie să îşi asigure procedure de bune practice de management generale şi specifice care reglementează accesul persoanelor şi al autovehicolelor în zona de producţie; (6) În dezinfectorul rutier se asigură existenţa spaţiilor şi instalaţiilor necesare decontaminării mijloacelor de transport la intrarea/ieşirea în/din zona de producţie.

  Art. 6 – (1) Spaţiile de cazare pentru păsări trebuie să fie bine delimitate, sectorizate pe categorii de exploatare, iar condiţiile de creştere trebuie să fie în concordanţă cu legislaţia sanitarveterinară şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare.   (2) Este obligatorie existenţa unei suprafeţe netede cu pietriş împrejurul adăpostului/adăposturilor de creştere şi exploatare, care să fie liberă de orice tip de vegetaţie.   (3) Clădirile trebuie să fie solid construite şi bine protejate pentru a preveni accesul păsărilor sălbatice, rozătoarelor şi insectelor; izolaţiile de protecţie trebuie întreţinute în stare corespunzătoare, astfel încât să nu permită accesul rozătoarelor.   (4) Este interzisă depozitarea materialelor precum saci de furaje, aşternut şi echipamente mobile în adăpost; suprafeţele din cadrul adăpostului trebuie să fie netede, durabile şi impermeabile, astfel încât să permită o curăţare şi dezinfecţie eficientă.   (5) Trebuie asigurată prezenţa dezinfectoareleor pentru dezinfecţia încălţămintei şi a unui sistem pentru spălarea şi dezinfecţia mâinilor, la intrarea în spaţiile de creştere şi exploatare.   Art.7 – (1) Clădirile auxiliare trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 6, pentru spaţiile de cazare pentru păsări.   (2) Examenul necropsic se efectuează într-un spaţiu special amenajat şi dotat corespunzător sau într-un laborator sanitar-veterinar autorizat; examenul necropsic este obligatoriu şi se efectuează ori de câte ori este necesar, de către medicul veterinar de liberă practică, în urma inspecţiei clinice efectuate zilnic de o persoană desemnată, conform pregătirii profesionale.   (3) Depozitarea cadavrelor se face în spaţii special amenajate, uşor de curăţat şi dezinfectat, cu control strict privind circulaţia subproduselor nedestinate consumului uman, identificat conform legislaţiei sanitar-veterinare şi, în mod obligatoriu, cu regim de control termic; fiecare exploataţie comercială de păsări trebuie să îşi asigure proceduri de bune practici de management generale şi specifice care să reglementeaze controlul cadavrelor, în conformitate cu legislaţia sanitarveterinară în vigoare; neutralizarea subproduselor nedestinate consumului uman se face prin incinerare sau procesare, în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice în vigoare.   (4) Sala de mese destinată personalului din exploataţiile comerciale de păsări, trebuie construită astfel încât să asigure transbordarea alimentelor din zona administrativă în zona de producţie; este interzisă introducerea în zona de producţie a produselor de origine animală de pasăre, neprocesate termic.   (5) Punctul farmaceutic trebuie să fie amplasat şi amenajat în zona de producţie, identificat şi igienizat, cu dotări aferente şi menţinerea lanţului frigorific; depozitarea şi gestionarea produselor farmaceutice veterinare se face sub supravegherea sanitară veterinară a medicului veterinar de liberă practică împuternicit, conform contractului încheiat, cu respectarea legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare.   Art.8 - (1) Furajele trebuie să provină dintr-o unitate autorizată/înregistrată sanitar-veterinar, care respectă prevederile legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare.   (2) Furajele trebuie să fie transportate în vehicule special destinate şi autorizate sanitar-veterinar în acest scop, iar vehiculele nu trebuie să fie utilizate în transportul altor furaje sau ingrediente.   (3) Este interzisă intrarea şoferilor în adăposturile păsărilor sau în alte zone decât cele indicate de procedurilede bune practici de management.   (4) Furajele trebuie depozitate în spaţii sau containere închise, să fie preambalate şi să nu fie expuse accesului păsărilor sălbatice sau rozătoarelor.   (5) Alimentarea unităţii cu furaje se poate face prin transbordare sau prin alte mijloace definite clar în procedurile de bune practici de management, astfel încât să se asigure măsurile de biosecuritate. (6) Este interzis ca restul de furaje rămase în hrănitori sau în conductele de furajare să fie utilizate la seria următoare de păsări.   Art. 9 -(1) Apa trebuie să provină din surse protejate corespunzător, supuse testării fizicochimice şi bacteriologice şi trebuie să se încadreze în parametrii prevăzuţi de legislaţia în vigoare.   (2) În cazul în care calitatea apei este suspectă, se iau măsuri adiţionale de siguranţă în scopul prevenirii contaminării.   (3) Se testează, semestrial, apa provenită din sursă proprie şi anual apa provenită din reţeaua publică, recoltată din spaţiile de cazare.   Art. 10 – (1) Popularea exploataţiilor comerciale de păsări se face cu efective de păsări provenite din exploatații comerciale de păsări autorizate sanitar-veterinar indemne de boli infecto-contagioase supuse Programului anual al acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1156 din 23 decembrie 2013 cu modificările și completările ulterioare, însoţite de documente sanitar-veterinare de transport şi certificat sanitar veterinar de transport păsări vii.   (2) Mişcarea ouălor de incubat se face din exploataţii comerciale de păsări cu efective de păsări indemne de boli infecto-contagioase, însoţite de documente sanitar-veterinare de transport şi certificat sanitar - veterinar de transport ouă de incubat.   (3) În cazul mişcărilor între explotaţiile comerciale de păsări pe teritoriul României, se utilizează certificatele sanitar-veterinare ale căror modele sunt prevăzute în anexele nr. 8 şi 9 la prezenta normă sanitară veterinară.   (4) Popularea exploataţiilor comerciale de păsări se face după respectarea vidului sanitarveterinar de minimum 7 zile de la ultima dezinfecţie existentă pentru fiecare spaţiu de cazare, respectându-se principiul “totul plin - totul gol” pe spaţiul de cazare; sunt exceptate exploatațiile comerciale de pui de carne la care se respectă principiul “totul plin - totul gol” în sensul în care există o perioadă de minimum 7 zile între ultima dezinfecţie din ultima hală depopulată şi prima hală populate.   (5) Este obligatorie notificarea autorităţii competente teritorial cu privire la orice mişcare de păsări şi ouă de incubat, în cazul comerţului intracomunitar, precum şi al acţiunilor de import/export.   (6) Este obligatorie respectarea perioadei de supraveghere sanitar-veterinară timp de 21 de zile, necesară stabilirii statusului de sănătate al efectivului de păsări nou-achiziţionat, pentru comerţul intracomunitar.   (7) Este obligatorie respectarea carantinei profilactice pe o perioadă de 30 de zile, în care se efectuează supravegherea sanitar-veterinară necesară stabilirii statusului de sănătate al efectivului de păsări nou-achiziţionat pentru acţiunile de import.   (8) În cazul mişcărilor interjudeţene de păsări şi de ouă de incubat pe teritoriul României, acestea se fac, în mod obligatoriu, prin-un aviz de mișcare interjudeţean între autoritatea competentă territorial care are în raza administrativ teritorială exploataţia comercială de păsări de origine şi autoritatea competentă teritorială în a cărei rază administrativ teritorială este situată explotaţia de destinaţie, la solicitarea celei dintâi.   (9) În cazul abatorizării, avizul de mişcare interjudețean este solicitat de către autoritatea competentă teritorială în a cărei rază administrativ teritorială este situată explotaţia de origine, autorității competente teritoriale pe raza căreia este situat abatorul.   (10) Notificarea este efectuată cu cel mult 72 de ore anterior mişcării păsărilor şi ouălor de incubat.   (11) În cazul evoluţie unor boli notificabile, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Sguranţa Alimentelor nr. 79/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind notificarea internă şi declararea oficială a unor boli transmisibile ale animalelor, cu modificările şi completările ulterioare, este interzisă popularea exploataţiei până la ridicarea măsurilor de restricţie sanitar-veterinare impuse.   (12) Orice modificare a statusului de sănătate al efectivelor de păsări, respectiv situaţii de morbiditate şi mortalitate ridicate, peste limita tehnologică impusă de ghidul de creştere specific profilului de creştere furnizat de către producătorul de material biologic, impune notificarea, în regim de urgenţă, a autorităţii competente teritoriale.   (13) Buletinele de analiză cu rezultatele neconforme, realizate la cererea operatorului economic, sunt comunicate, de către acesta, în regim de urgenţă, autorităţii competenţe teritorial.   (14) Certificarea sanitar-veterinară, pe teritoriul României, se realizează de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit, organizat în condiţiile legii, cu care proprietarul exploataţiei comerciale avicole a încheiat un contract care are ca obiect realizarea acţiunilor prevăzute în Programul anual al acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1156 din 23 decembrie 2013, cu modificările și completările ulterioare   (15) Certificatele sanitar-veterinare sunt înseriate, cu serii alocate de către medicul veterinar oficial din structura cu responsabilităţi în domeniul controlului sănătăţii animalelor din cadrul autorității competente teritoriale; alocarea seriilor se efectuează în baza unei solicitări scrise, efectuată de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit, organizat în condiţiile legii, cu care proprietarul exploataţiei comerciale avicole a încheiat contract, în care se menţionează  denumirea exploataţiei comerciale pentru care se solicită seriile, numărul de serii solicitate şi tipul de certificat pentru care se doreşte alocarea acestora.   (16) Gestionarea seriilor acordate intră în responsabilitatea medicului veterinar oficial din structura cu responsabilităţi în domeniul controlului sănătăţii animalelor din cadrul autorității competente teritoriale; gestionarea este realizată prin evidenţe specifice, pentru fiecare categorie de certificat sanitar-veterinar prevăzută de prezenta normă sanitară veterinară.   (17) Seriile conţin, în mod obligatoriu, codul ISO al judeţului de origine, destinaţia materialului biologic livrat, respectiv “R-P” pentru producţie-reproducţie, “O” pentru ouă de incubat şi “A” pentru abatorizare, urmate de şase cifre. (18) Certificatele sanitar-veterinare sunt tipărite în dublu exemplar, autocopiativ; al doilea exemplar rămâne în gestiunea medicului veterinar de liberă practică împuternicit organizat în condiţiile legii, pe o periodă de 3 ani.   (19) Responsabilitatea gestionării certificatelor sanitar-veterinare emise în cadrul exploataţiilor comerciale de păsări revine, în totalitate, medicului veterinar de liberă practică împuternicit organizat în condiţiile legii, cu care proprietarul exploataţiei comerciale avicole a încheiat contract oficial.   Art.11 – (1) Acţiunile imunoprofilactice obligatorii sunt prevăzute în cadrul Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, prevăzute în anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 1156/2013.   (2) Toate acţiunile imunoprofilactice sunt efectuate în conformitate cu legislaţia sanitarveterinară în vigore; aceste acţiuni sunt evidenţiate în procesul verbal de vaccinare şi registrul imunologic al exploataţiei comerciale avicole, ale căror modele sunt prevăzute în anexele nr. 6 şi 7 la prezenta normă sanitară veterinară.   (3) Se vor respecta specificaţiile tehnice ale produsului imunologic oferit de către producătorii de vaccinuri; responsabilitatea gestionării acţiunilor imunoprofilactice, inclusiv completarea documentelor prevăzute în anexele nr. 6 și 7, în cadrul exploataţiilor comerciale de păsări revine, în totalitate, medicului veterinar de liberă practică împuternicit, organizat în condiţiile legii, cu care proprietarul exploataţiei comerciale avicole a încheiat contract oficial.   (4) Folosirea antimicrobienilor se face, în mod obligatoriu, în baza unui buletin de analiză emis de un laborator autorizat sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor care atestă prezenţa unui agent patogen şi care justifică administrarea acestora, cu respectarea legislaţiei sanitarveterinare în vigoare.   (5) Buletinul de analiză este folosit doar pentru efectivul de păsări analizat în cauză, deţinut întrun anumit spaţiu specific de cazare, la un moment dat.   (6) Este interzisă folosirea nejustificată a antimicrobienelor sau folosirea acestora în mod profilactic.   (7) Utilizarea substanţelor antimicrobiene trebuie să aibă loc în condiţii foarte clar identificate, care să permită asigurarea protecţiei sănătăţii publice şi trebuie să fie pe deplin justificată.   (8) În cazul evoluţiei salmonelozelor zoonotice, în utilizarea substanțelor antimicrobiene se aplică prevederile Regulamentului C.E. nr. 1177/2006 al Comisiei din 1 august 2006 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele în vederea utilizării de metode de control specifice în cadrul programelor naționale de control al salmonelei la păsările de curte.   (9) Atunci când situaţia o impune şi este justificată prin diagnostic prezumtiv clinic şi necropsic, efectuat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit, organizat în condiţiile legii, cu care proprietarul exploataţiei comerciale avicole a încheiat contract oficial sau de un laborator sanitar veterinar autorizat, până la eliberarea buletinului de analiză anterior menţionat, pentru a evita suferinţele inutile, din motive de bunăstare animală, se pot administra substanţe antimicrobiene efectivului afectat.   (10) Toate tratamentele trebuie menţionate în registrul de tratamente, conform anexei nr. 5 la prezenta normă sanitară veterinară..   (11) Responsabilitatea gestionării acţiunilor privind tratamentele, inclusiv a completarii documentelor prevăzute în anexele nr. 5, 6 și 7 în cadrul exploataţiilor comerciale autorizate/înregistrate sanitar-veterinar revine, în totalitate, medicului veterinar de liberă practică împuternicit organizat în condiţiile legii, cu care proprietarul exploataţiei comerciale avicole a încheiat contract oficial. (12) Atât registrul de tratamente cât şi registrul imunologic, sunt documente cu regim special, numerotate pe fiecare pagină; aceste documente pot fi arhivate și în format electronic cu asigurarea integrității și a confidențialității datelor.   Art. 12 – (1) Toate acţiunile de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare trebuie să fie efecuate de către o unitate autorizată sanitar-veterinar sau de către persoane atestate profesional să execute acest tip de acţiuni; acțiunile trebuie evidențiate în documente specifice, îndosariate corespunzător; aceste documente sunt puse la dispoziția organelor de control competente.   (2) Toate aceste acţiuni se efectuează sub supravegherea medicului veterinar de liberă practică împuternicit organizat în condiţiile legii, cu care proprietarul exploataţiei comerciale avicole a încheiat contract oficial.   (3) Acţiunile curente şi periodice privind utilizarea substanţelor dezinfectante la dezinfectoarele de încălţăminte şi de mâini, precum şi cele de la filtrul rutier sunt efectuate de persoane desemnate prin decizie de către administraţia exploataţiei comerciale; persoanele desemnate trebuie să fie instruite în acest scop.   (4) În cadrul procedurilor de bune practici de management, fiecare exploataţie trebuie să îşi asigure proceduri generale şi specifice care reglementează controlul şi gestionarea substanţelor dezinfectante la nivelul dezinfectoarelor de încălţăminte, de mâini şi al dezinfectoarelor rutiere de la nivelul exploataţiei comerciale de păsări.   (5) Aşternutul utilizat la popularea exploataţiei comerciale avicole, precum şi cel folosit pe parcusul exploatării, trebuie să provină dintr-o sursă ferită de contaminarea păsărilor sălbatice, a rozătoarelor sau altor animale, evitandu-se, totodată, contaminarea încrucişată.   (6) Aşternutul trebuie transportat cu vehicule care au fost curăţate şi ţinute în cadrul exploatației comerciale de păsări, în spaţii protejate şi controlate privind riscul circulaţiei rozătoarelor şi păsărilor sălbatice.   (7) Echipamentele trebuie întreţinute corespunzător şi curăţate periodic cu evitarea oricărei forme de contaminare.   (8) În cadrul procedurilor de bune practici de management, fiecare exploataţie trebuie să îşi asigure proceduri generale şi specifice care reglementează acţiuniile de dezinfecţie în exploataţia comercială de păsări.   (9) Eficienţa acţiunilor de decontaminare trebuie verificată prin teste specifice cu rezultate conforme; în cazul unui rezultat neconform se reia acţiunea de dezinfecţie şi de verificare a acesteia până la obţinerea unui rezultat conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare.   (10) Popularea exploatației comerciale avicole se efectuează numai după obţinerea unui rezultat conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare.   (11) Fiecare exploataţie comercială avicolă trebuie să aibă un program propriu de control al rozătoarelor, care este verificat cu o frecvenţă bine stabilită, astfel încât să se elimine orice posibilă contaminare a efectivelor de păsări cu agenţi patogeni având ca vectori rozătoarele.   (12) În cadrul procedurilor de bune practici de management, fiecare exploataţie trebuie să asigure proceduri generale şi specifice privind controlul rozătoarelor.   (13) La nivelul exploataţiei comerciale de păsări trebuie să existe o hartă cu amplasarea staţiilor de intoxicare a rozătoarelor, precum şi fişe specifice de control al acestora.   (14) În cazul evoluţiei unui focar de boală, acţiunile de dezinfecţie prevăd efectuarea de operaţiuni specifice, sub supraveghere sanitar-veterinară oficială, care trebuie să asigure decontaminarea tutoror elementelor prezente în exploataţia comercială avicolă, inclusiv aşternutul şi gunoiul de grajd.   (15) Recoltarea de probe de sanitaţie privind eficienţa acţiunilor de decontaminare se efectuează de către medicii veterinari oficiali; în cazul unui rezultat neconform, se reia acţiunea de dezinfecţie şi verificare până la obţinerea unui rezultat conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare.   (16) În cazul rezultatelor neconfome, costul analizelor de laborator pentru probele recoltate ulterior de către medicul veterinar oficial, este suportat de către operatorul economic.   (17) Popularea exploataţiei comerciale de păsări se efectuează numai după obţinerea unui rezultat conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare.   Art.13 – (1) Mişcarea persoanelor în exploataţiile comerciale de păsări se face în mod restrictiv, respectând măsurile impuse procedural de către administraţia exploataţiei comerciale avicole.   (2) Accesul vizitatorilor în exploataţiile comerciale de păsări, este permis după o perioadă de aşteptare de la ultimul contact cu păsările domestice şi sălbatice: această perioadă este stabilită procedural şi este adusă la cunoştinţă vizitatorilor, cărora li se solicită asumarea, în scris, a acesteia; de asemenea, este necesară existenţa unui registru la intrarea în filtrul sanitar-veterinar, în zona destinată păstrării hainelor de stradă, în care să se evidenţieze aceste vizite.   (3) Personalului angajat în cadrul exploataţiei comerciale de păsări îi este interzisă creşterea păsărilor în gospodăriile proprii, precum și desfăşurarea de activităţi similare în alte exploataţii avicole.   (4) Personalul angajat în cadrul exploataţiei comerciale avicole care prezintă semne clinice de boli respiratorii şi digestive nu are acces în zona de producţie.   (5) Personalul angajat în cadrul exploataţiei comerciale avicole este instruit şi evaluat la angajare şi semestrial cu privire la respectarea procedurilor de biosecuritate de către administratorul exploatatiei comerciale avicole.   (6) Personalul angajat în cadrul exploataţiei comerciale avicole este evaluat din punct de vedere medical, semestrial, conform prevederilor legislaţiei în vigoare din domeniul medicinei muncii   Art.14 – (1) Gunoiul de grajd este subprodus nedestinat consumului uman categoria 2, în conformitate cu prevederile Regulamentul CE nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, cu modificările ulterioare iar eliminarea acestuia se realizează astfel:  

  1. a) în cazul exploataţiilor comerciale de păsări, libere de boli supuse declarării oficiale în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 79/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind notificarea internă şi declararea oficială a unor boli transmisibile ale animalelor, cu modificările şi completărilor ulterioare, gunoiul de grajd poate fi aplicat pe sol fără prelucrare sau prelucrat în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, cu modificările ulterioare;
  1. b) în cazul exploataţiilor comerciale de păsări în care au evoluat boli supuse declarării oficiale în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 79/2008, cu modificările şi completărilor ulterioare, gunoiul de grajd este neutralizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 sau depozitat pe o platforma de gunoi autorizată în conformitate cu prevederile Directivei 1999/31 CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri, cu modificările ulterioare, pentru o perioadă de 120 de zile.

  (2) Gestionarea cadavrelor se face în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 cu modificările ulterioare şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 80/2005 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind stabilirea documentelor şi evidenţelor veterinare necesare în cadrul activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală, cu modificările şi completările ulterioare.   Art.15 - (1) O exploataţie comercială avicolă de tip A poate fi înregistrată sanitar-veterinar şi poate funcţiona numai dacă îndeplineşte următoarele condiţii minime de biosecuritate:  

  1. a) pentru exploataţiile comerciale avicole de tip A cu profil de creşterea puilor de carne din specia Gallus gallus, curcanilor din specia Meleagridis galopavo, prepeliţelor, raţelor şi gâştelor, numărul minim de păsări care pot fi exploatate este de 500 capete;
  1. b) pentru explotaţiile comerciale de tip A cu profil de creştere găini ouă consum din specia Gallus gallus, numărul minim de păsări care pot fi exploatate este de 350 capete;
  1. c) pentru alte categorii de creştere, este obligatorie autorizarea sanitar-veterinară în condiţiile legii;
  1. d) este obligatorie asigurarea asistenţei sanitar-veterinare a exploataţiei prin încheierea unui contract cu un medic veterinar de liberă practică împuternicit organizat în condiţiile legii;
  1. e) în cazul gestionării cadavrelor de păsări, este obligatorie încheierea de contracte cu unităţile de neutralizare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, autorizate sanitarveterinar, în vederea ecarisării;
  1. f) orice populare se face după notificarea scrisă către autoritatea competentă teritorial;
  1. g) înainte de populare, se efectuează dezinfecţia tuturor adăposturilor care urmează să fie populate cu păsări, dezinfecţia putând fi efectuată de personal autorizat sau de medicul veterinar de liberă practică împuternicit cu care exploataţia are încheiat contract sau de către o unitate autorizată/înregistrată sanitar-veterinar pentru această acţiune şi se finalizează prin emiterea actului de dezinfecţie întocmit şi completat corespunzător de către persoanele mai sus menţionate;
  1. h) după efectuarea dezinfecţiei se prelevează teste de sanitaţie din fiecare adăpost, în vederea verificării eficienţei dezinfecţiei, iar popularea se face după obţinerea buletinului de analiză emis ca rezultat de un laborator sanitar veterinar autorizat;
  1. i) aşternutul trebuie transportat cu vehicule care au fost curăţate şi ţinute în cadrul exploatației comerciale de păsări,în spaţii protejate şi controlate din punct de vedere al riscului circulaţiei rozătoarelor şi al păsărilor sălbatice;
  1. j) achiziţia de păsări se face numai în condiţiile emiterii certificatului de sănătate pentru mișcarea păsărilor vii între exploatațiile comerciale avicole conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 şi numai din unităţi autorizate sanitar-veterinar conform legislaţiei în vigoare;
  1. k) este interzisă existenţa, în perimetrul în care se află adăposturile, a altor păsări domestice decât cele achiziţionate;
  1. l) puii achiziţionaţi/păsările achiziţionate trebuie să stea, de la vârsta de o zi şi până la vânzare sau depopulare, doar în adăposturi;
  1. m) întregul perimetru în care se află adăposturile destinate cazării păsărilor trebuie să fie îngrădit şi să aibă o singură intrare astfel încât să nu permită accesul altor păsări sau animale; în cadrul acestui perimetru trebuie să existe un spaţiu de schimb al hainelor de stradă şi al încălţămintei cu echipamentul utilizat în exploataţia comercială avicolă; în cazul în care există mai mult de două persoane care lucrează într-un schimb, în interiorul exploataţiei comerciale avicole, este obligatorie construirea unui filtru sanitar-veterinar conform prevederilor art. 5 al prezentei norme sanitar veterinară.
  1. n) la intrarea în fiecare adăpost se amplasează un dezinfector pietonal; soluţia dezinfectantă trebuie schimbată periodic;
  1. o) este strict interzisă intrarea persoanelor străine în spațiile destinate creșterii păsărilor sau în perimerul unde se află acestea; vânzarea păsărilor se face doar la poarta explotaţiei, într-un spaţiu special amenajat, şi se aduc din adăpost doar numărul de păsări solicitate conform comenzii date de către cumpărător; în perimetrul în care se află adăposturile păsărilor lucrează doar persoanele responsabile din cadrul explotaţiei comerciale avicole de tip A cărora le este strict interzis să deţină, să lucreze sau să aibă contact cu alte păsări decât cele din explotaţia comercială avicolă în cauză;
  1. p) la fiecare vânzare de pui/păsări către persoane fizice se respectă prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 14/2014 privind condiţiile sanitar-veterinare care trebuie respectate la comercializarea păsărilor domestice pe teritoriul României din exploataţiile înregistrate/autorizate sanitar-veterinar către exploataţiile nonprofesionale şi pentru completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010,iar programul de vânzare al păsărilor este stabilit în colaborare cu medicul veterinar de liberă practică împuternicit cu care exploatația comercială de păsări a încheiat contract, fiind afișat la intrarea în exploatație;
  1. q) în cazul vânzărilor de pui/păsări către exploataţii comerciale avicole de tip A se foloseşte modelul de certificat din anexa nr. 9 la prezenta normă sanitar-veterinară;. seriile privind tipărirea şi eliberarea certificatelor se eliberează, pe bază de cerere, de către autoritatea competentă teritorial;
  1. r) este interzisă vânzarea de pui/păsări şi ouă de incubat către exploataţii comerciale avicole autorizate sanitar - veterinar;
  1. s) popularea şi depopularea exploataţiei comerciale avicole de tip A respectă principiul totul plin-totul gol;
  1. t) este obligatorie efectuarea, de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit, cu care exploataţia are încheiat contract, a minim două vaccinări contra bolii de Newcastle la vârsta de 9- 10 zile şi la 23-24 zile cu vaccin viu preparat din tulpini lentogene, aministrat oculo-nazal, fiind interzisă administrarea în apa de băut; în cazul exploataţiilor de găini pentru ouă de consum se respectă prevederile Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, atât pentru tineret, cât şi pentru păsări adulte; este obligatorie prelevarea de probe privind controlul salmonelozelor zoonotice în conformitate cu prevederile programelor naţionale de control al salmonelozelor zoonotice;
  1. u) ulterior achiziţiei, păsările sunt comercializate după ce le-au fost administrate minim două vaccinări împotriva bolii de Newcastle pe parcursul vieţii acestora; în cazul vânzării puilor de o zi, aceasta este permisă în maximum 72 de ore de la ecloziune şi numai dacă sunt vaccinaţi contra bolii de Newcastle;
  1. v) orice modificare în statusul de sănătate al păsărilor, în cazul aparației păsărilor bolnave sau a păsărilor moarte, este adusă, în regim de urgenţă, la cunoştinţă medicului veterinar oficial şi medicului veterinar de liberă practică cu care unitatea are încheiat contract.
  1. w) în cazul în care se achiziţionează păsări din alt judeţ, se solicită emiterea avizului interjudeţean descris art.10, pct. 8 al prezentei norme sanitare veterinare. x) Prevederile art. 4, 6-14 și 16 se aplică în mod corespunzător şi în cazul exploataţiilor comerciale avicole de tip A înregistrate sanitar-veterinar.

  Art. 16 (1) - Următorele documente sanitar-veterinare şi zootehnice sunt obligatorii într-o exploataţie comercială de păsări după cum urmează:  

  1. a) fişa de lot pentru fiecare spaţiu de cazare în parte în care sunt introduse toate datele tehnologice şi de exploatare, mortalităţile înregistrate zilnic şi cumulat, intrări şi ieşiri ale efectivelor de păsări; modelele fişelor de lot sunt prevăzute în anexele nr. 2 şi 3;
  1. b) registrul privind consumul de furaje şi apă, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4;
  1. c) registrul mijloacelor de transport al păsărilor; conform modelului prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecția animalelor în timpul transportului și al operațiunilor conexe și de modificare a Directivelor 64/432/CEE și 93/119/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1255/97 ;
  1. d) registrul de consultaţii şi tratamente, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5;
  1. e) procesul verbal de vaccinare șiregistrul imunologic şi, ale căror modele sunt prevăzute în anexele nr. 6 şi nr. 7.
  1. f) evidenţe privind efectuarea acţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare a spaţiilor existente în exploataţia comercială de păsări;
  1. g) certificat de sănătate pentru comercializarea ouălor de incubat provenite din exploataţiile comerciale de păsări şi destinate staţiilor de incubaţie de pe teritoriul României, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8;
  1. h) certificat de sănătate pentru mişcarea păsărilor vii între exploataţiile comerciale de păsări de pe teritoriul României, al cărui model este prevăzut în anexa nr.9;
  1. i) certificat de sănătate animală pentru păsările vii transportate de la exploataţia comercială de păsări la abator, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 10;
  1. j) registrul de necropsie şi buletinele de examen necropsic, ale căror modele sunt prevăzute în anexele nr. 11 şi 12.
  1. k) evidențe referitoare la înregistrarea cantităţilor de cadavre şi subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în corelaţie cu cantităţile dirijate pentru distrugere într-o unitate de neutralizare autorizată sanitar-veterinar în conformitate cu legislaţia sanitar-veterinară în vigoare;
  1. l) existenţa evidenţelor privind certificarea competenţei profesionale a managerilor şi îngrijitorilor şi a programului de control pentru certificarea sănătăţii angajaţilor;
  1. m) existenţa tuturor procedurilor de bune practici de management;
  1. n) documentele prevăzute în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 14/2014 ;

  (2) La începtul fiecărui an calendaristic precum şi la autorizarea/înregistrarea sanitar-veterinară a exploataţiei comerciale de păsări, operatorul economic, împreună cu medicul veterinar de liberă practică împuternicit, organizat în condiţiile legii, cu care societatea comercială are încheiat contract, depune pentru avizare, în două exemplare, la sediul autorității competente teritorial, programul de biosecuritate.   (3) Toate documentele prevăzute în prezenta normă sanitar-veterinară se păstrează la sediul exploataţiei comerciale de păsări. Art.17Anexele 1-12 fac parte integrantă din prezenta normă sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2