Tehnologii

130

ANSVSA: Nereguli în măcelării și abatoare

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În urma unor controale efectuate în data de 20.01.2016 de inspectorii ANSVSA și DSVSA Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, au fost identificate, într-o gospodărie particulară din sectorul 2, copitele, capul (crotaliat) şi pielea unei bovine.   Verificările au fost continuate la o măcelărie din acelaşi sector, de unde a fost confiscată cantitatea de 616 kg de carne (de bovină şi ovină), pentru că nu existau documentele sanitare veterinare care să ateste provenienţa şi trasabilitatea, dar şi din cauza calităţii şi salubrităţii necorespunzătoare a cărnii. Conducerea DSVSA Bucureşti a dispus extinderea controalelor şi în alte unităţi din Bucureşti, cu profil de activitate măcelărie sau carmangerie, unităţi care folosesc preponderent ca şi materii prime carcase din speciile ovină şi bovină.   Astfel, în perioada 21-22.01.2016, au fost verificate 26 de măcelării şi carmangerii din  Municipiul Bucureşti. Neregulile constatate în urma acestor verificări au fost sancţionate prin aplicarea  de 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 18.000 lei, acordarea de 6 avertismente, acordarea de termene pentru remedierea neconformităţilor pentru trei unităţi şi emiterea unei Ordonanţe de Interzicere a Activităţii pentru o unitate. Deasemenea, a fost confiscată o cantitate de 1.693 de kg de carne şi organe de ovină şi bovină, improprie pentru consumul uman din cauza lipsei elementelor de identificare şi a etichetării necorespunzătoare. Întreaga cantitate de carne confiscată a fost dirijată către o unitate specializată pentru neutralizare.   Dintre deficienţele identificate în urma acestor controale, menţionăm: nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreţinerea spaţiilor, a utilajelor şi a ustensilelor de lucru, etichetarea necorespunzătoare, intersectarea fluxului materiilor prime cu cel al produselor finite şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare   DIRECTOR EXECUTIVOVIDIU VALENTIN ZVORIŞTEANU

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2