91

ANSVSA: Dermatoza nodulară bântuie la granițele de Sud și Sud-Vest

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit ANSVSA, de la ultima raportare, Bulgaria, Serbia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei au transmis informări referitoare la evoluţia dermatozei nodulare contagioase a bovinelor (DNCB) pe teritoriile statelor lor. Recapitulând situaţia evoluţiei acestei boli în regiune, ea se prezintă după cum urmează:   Bulgaria: 197 de focare confirmate, începând cu data 14 aprilie. Ţara vecină a aplicat vaccinarea de urgenţă foarte pe tot teritoriul naţional;   Serbia: 60 de focare, iar boala a atins deja jumătatea teritoriului; Serbia vaccinează sporadic, cu vaccinul primit de la Comisia Europeană;   Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei: 335 de cazuri, răspândite în toată ţara. De asemenea, vaccinează, tot sporadic, cu vaccin primit de la Comisia Europeană.   Având în vedere această evoluţie rapidă a bolii, serviciile veterinare din ţara noastră monitorizează în permanenţă controlul mişcării animalelor care se realizează împreună cu reprezentanţi ai politiei, atât la punctele de trecere la frontieră, cât şi în trafic şi au luat toate măsurile pentru notificarea timpurie a bolii.   În acest sens, Autoritatea a luat măsuri de intensificare a acţiunilor de informare a fermierilor, crescătorilor de animale, transportatorilor de animale, a personalului din abatoare,  despre semnele clinice ale bolii şi despre obligaţia raportării rapide a suspiciunilor.   *Agentul etiologic al dermatozei nodulare contagioase a bovinelor este un virus din fam. Poxviridae, genul Capripoxvirus. Sunt virusuri foarte rezistente la acţiunea agenţilor fizici si chimici. Boala se manifestă prin febră şi prin apariţia unor noduli pe corp, inclusiv bot, nări, cap, gât, spate, picioare, scrot, perineu, uger, coadă, pleoape şi la nivelul mucoaselor nazală şi bucală. Aceşi noduli pot exprima scurgeri de lichid şi pot avea un centru ulcerat.   Animalele afectate pot prezenta şchiopături şi edeme severe ale pielii şi subcutanate şi pe abdomen şi picioare. Boala mai poate determina inflamaţii ale ugerului, leziuni ale sfârcurilor mamelei, precum şi avort, infecţii intrauterine, sterilitate temporară sau permanentă, atât la tauri, cât şi la vaci. (Serviciul Comunicare)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2