Stiri

166

ANPC: Concursul „Alege! Este dreptul tău”, ediția 2019, s-a încheiat

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Concursul Național „Alege! Este dreptul tău”, organizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Ministerul Educației Naționale, și-a desemnat câștigătorii.   Tema concursului din acest an a fost “informarea completă, scrisă și precisă a consumatorilor”. La concurs au participat elevii de la clasele I-a până la a XI-a, din toate școlile și liceele României.   Început în luna martie 2019, când s-au desfășurat etapele școlare și județene, concursul a continuat cu momentul în care, conform regulamentului, finaliștii urmau să se întreacă în cadrul unei tabere care s-a desfășurat în perioada 16-21 iunie 2019 la Eforie Sud.   În zilele petrecute împreună în tabără, copiii participanți, câte doi reprezentanți din fiecare județ, câștigători ai fazelor premergătoare, s-au întrecut în diferite probe care au făcut posibilă desemnarea marior câștigători ai finalei. Astfel:  

  •  Premiul I a fost adjudecat de Maria Diana Horleanu, de la Liceul Tehnologic Economic „V. Madgearu” din Iași,
  • Premiul II a revenit elevei Maria Cornelia Cernea, de la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, județul Dâmbovița,
  • Premiul III a fost câștigat de Cătălina Beatrice Iacob, de la Liceul Tehnologic Economic „V. Madgearu” din Iași și de Maria Simona Vomișescu, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava, care s-au aflat la egalitate de puncte,
  • Mențiune  a primit Nicoleta Mihăilă, de la Colegiul Economic „V. Madgearu” din București, precum și Nadia Simona Munteanu, de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani, situându-se, de asemenea, la egalitate de puncte.

  Cel mai important lucru dintre toate, însă, este faptul că elevii români, cu ocazia acestui concurs anual, își însușesc un volum important de cunoștințe din domeniul protecției consumatorilor, reușind să se pregătească astfel pentru a fi consumatori avizați și bine informați sau pentru a transforma aceste cunoștințe în începutul pregătirii pentru o viitoare meserie în domeniu.   Concursul face parte din campania națională de informare a tinerilor consumatori care se alătură celorlalte acțiuni de informare a cetățenilor de toate vârstele, pe care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumtorilor le realizează, în fiecare an.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2