Stiri

395

ANPC a pus în transparență un Ordin privind combaterea fenomenului ”Shrinkflation”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) informează că a publicat în transparență decizională, pe site-ul propriu, www.anpc.ro, un proiect de Ordin al Președintelui ANPC, pentru o mai bună informare a consumatorilor.

Proiectul de act normativ stabileşte obligația operatorilor economici de a informa consumatorii complet, corect și precis cu privire la modificarea cantităților de produs având prezentarea, ambalajul, forma (fără a ne limita) identice, chiar în condițiile menținerii aceluiași preț.

Informarea va fi făcută în același câmp vizual într-o formă vizibilă, lizibilă și cu aceeași dimensiune și se va realiza prin folosirea de către operatorii economici a următoarelor sintagme:

“pe durata întregii perioade de vânzare a produselor cu cantitate modificată” sau „vânzarea este valabilă în limita stocului disponibil”, prin intermediul unui poster/afiș.

De asemenea, operatorii economici trebuie să se asigure de existența unității de referință, la locul de comercializare, la care aplică modificarea cantității produsului.

Am decis punerea în transparență a acestui Ordin tocmai pentru a asigura consumatorii că ANPC acționează pentru protejarea drepturilor și intereselor lor, în contextul fenomenului cunoscut sub denumirea de ”Shrinkflation”, care reprezintă micșorarea cantității produselor și vânzarea acestora la acealași preț.

Având în vedere această situație, recomandăm consumatorilor citirea cu atenție a etichetelor, mai ales a cantității produsului, precum și a prețului pe unitatea de referință a produsului, înscris pe acestea, astfel încât alegerea finală să fie una în cunoștință de cauză” – Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

Propunerile și observațiile pot fi trimise, în perioada 15.05.2024 – 25.05.2024, la adresa de e-mail: [email protected].

Prezentul Ordin va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. (Foto: Freepik)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2