Stiri

165

ANPC a participat la Reuniunea la nivel înalt a Consiliului Uniunii Europene

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Într-un comunicat emis de instituție, se arată că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), reprezentant al României prin Valentina Veronica Mitran Piticu, Vicepreşedinte - Subsecretar de Stat și Irina Chirițoiu – Director al Centrului European al Consumatorilor din România, a participat la reuniunea informală la nivel înalt, organizată de Președinția croată a Consiliului Uniunii Europene, privind Noua agendă pentru consumatori, în format videoconferință, care s-a desfășurat pe 25 iunie 2020.

În cadrul reuniunii conduse de la Zagreb de ministrul croat al economiei, antreprenoriatului și artizanatului, Darko Horvat, la care Comisia Europeană a fost reprezentată de Didier Reynders, comisarul responsabil de justiție și la care au participat miniștrii de resort din toate țările membre, s-au discutat diverse aspecte ale Noii agende pentru consumatori, strategie care ar urma să fie adoptată în trimestrul IV al anului 2020 și care a fost lansată în consultare publică în urmă cu câteva zile.

În acest context, Președinția croată a Consiliului Uniunii Europene a propus, de asemenea, ca teme de discuție pentru reuniune, analizarea impactului pandemiei COVID-19 asupra drepturilor consumatorilor și măsurile care ar putea fi introduse pentru a-i ajuta, în diferite domenii, precum și care este cadrul de reglementare al politicilor de consum în ceea ce privește consumul durabil și tranziția digitală.

În cadrul întâlnirii, Vicepreședintele ANPC, Valentina Veronica Mitran Piticu, a prezentat  care au fost efectele pandemiei COVID-19 asupra consumatorului roman, dar și asupra pieței, subliniind conlucrarea, la toate nivelurile, între instituțiile statului și mediul de afaceri pentru ca, în această perioadă grea pentru activitatea comercială, în ansamblu, drepturile consumatorilor să fie respectate conform legii.

De asemenea, în cadrul intervenției sale susținute în limba engleză, oficialul român a subliniat faptul că a crescut sensibil importanța comerțului online pe piața din România, fapt care a determinat instituțiile statului care reglementează funcționarea domeniului să ajusteze măsurile existente până acum în această zonă și să intensifice supravegherea respectării drepturilor consumatorilor, în cazul tranzacțiilor digitale. Biroul de presă

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2