Stiri

143

Angus.ro va realiza branduri zonale pentru România

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Înființată în februarie 2012, Asociația Angus Ro numără 50 de membri din zona Bucovinei, Moldovei și Ardealului, cu un total cumulat de 3000 de animale rasă pură. Președintele ei, Vasile Pachițanu, este primul fermier (acum retras din activitate) care a introdus rasa Angus în România. În viitorul apropiat, Asociația Angus Ro și-a propus să realizeze o serie de branduri zonale pentru carnea de Angus, personalizate pentru zona Bucovinei, bogată în pajiști de calitate, pentru zona Ardealului etc. Tatăl Angusului din România a explicat pentru Agrointeligența avantajele și dezavantajele acestor vaci cu origine scoțiană: "Eu am spus acum 14 ani, când mi s-au născut primii viței, că mă adresez în mod deosebit crescătorilor particulari, țăranilor din zonele de deal și munte care au suprafețe foarte mari de pajiști și care trebuie să fie folosite de rasele de carne, datorită celor patru atuuri menționate mai sus. A doua problemă e că dat fiind faptul că de anul viitor scade cota de la lapte alocată României de la UE și țara noastră și fermierii vor avea o pondere mai mică de lapte pe care o vor putea livra la procesatori, alternativa pentru oamenii care dintotdeauna au trăit din creșterea vitelor este creșterea vitelor pentru carne rasa Angus. În plus, pe lângă creșterea de animale din rasa pură, fermierii pot să crească și vaci angus hibride. Pot să folosească material semnal de la tauri Angus, un plus de valoare față de rasa maternă de cel puțin 50%, urmare a fenomenului de heterozis."

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2