Stiri

116

America și China declanșează Războiul Porcilor

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit Rabobank, citat de Global Meat News, amenințarea unui război comercial între două dintre țările cele mai puternice din lume, China și Statele Unite ale Americii ar putea dăuna în mod dramatic comerțului cu carnea de porc.   Acum, relațiile dintre SUA și China se află la marginea unei ere periculoase, iar retorica lui Donald Trump stârnește volatilitate, crescând temerea că un război comercial între cele două țări ar putea avea loc în mod efectiv.   Cu toate acestea, specialiștii de la Rabobank afirmă că, deocamdată, pericolul transformării schimburilor dintre cele două țări într-un război comercial adevărat este scăzut, dar declarațiile lui Donald Trump au deja impact în special asupra prețului la soia, iar la carnea de porc este așteptat să apară cât de curând.   "Orice acțiuni ale SUA ar putea fi contracarate de China, iar impactul ar putea fi o volatilitate semnificativă a prețurilor pe termen scurt, dar modificările fluxurilor comerciale și ale lanțurilor de aprovizionare cu carne de porc vor fi afectate pe termen lung", a declarat Ping Mestecati, Manager RaboResearch Food & Agribusiness Asia.   Creșterea comerțului ilicit   China este unul dintre cei mai mari importatori de carne de porc din lume. Numai anul trecut a cumpărat 215.000 de tone de carne de porc și a importat ale importate 1,62 milioane de produse din  carne de porc, iar Rabobank susține că un război comercial între China și SUA ar putea duce la suspendarea comerțului cu aceste produse între cele două țări și lovirea Statelor Unite, de către China, cu taxe anti-dumping.   Acest lucru ar putea duce la o creștere a comerțului gri al Chinei și în zona cărnii de porc, China juacând deja un rol-cheie în zona semi-legală al comerțului cu carne de vită.   Dar, pierderea schimburilor comerciale cu SUA ar putea fi o oportunitate pentru UE și America de Sud, afirmă Rabobank, deoarece aceste zone au un volum suplimentar de producție și ar fi în măsură să umple orice lacună comercială, de pe piața chineză, creată de ieșirea SUA de pe acea piață.   America de Sud ar putea beneficia, de asemenea, și din comerțul cu soia, China fiind cel mai mare importator din lume de soia, reprezentând 60% din schimburile comerciale. De exemplu, în 2016, Brazilia a exportat pe acea piață în jur de 42 milioane de tone de soia, iar SUA, 34 de milioane de tone. Potrivit Rabobank, cele două țări care așteaptă ieșirea Americii din joc sunt Uruguay și Argentina, care speră să își majoreze substanțial exporturile de soia pe piața Chineză.  

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2