Stiri

446

AmCham România: Tensiunile din piața muncii se mențin la cote ridicate

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Nivelul de apreciere a climatului investițional atinge un nou record pozitiv (51%), intențiile de creștere a operațiunilor și planurile de investiții în 2023 sunt în continuare la niveluri ridicate

Rezultatele economice pentru 2022 au fost mai mari față de estimări pe toate palierele: venituri, număr de angajați, investiții

România nu a generat avantaje competitive noi, iar dezavantajele se acutizează în lipsa unor reforme și măsuri țintite

Tensiunea din piața muncii se menține la cote record, pentru 94% dintre companii este dificil să găsească specialiști în sectoarele în care activează

AmCham România a prezentat rezultatele celei de-a cincea ediții a sondajului anual privind calitatea climatului investițional, care indică un optimism în creștere față de edițiile anterioare cu privire la potențialul economic al României, confirmat de menținerea unor intenții consistente de investiții în următoarele 12 luni și planuri de extindere în orizontul următorilor 3 ani.

Pentru climatul investițional în ansamblu, calificativul bun și foarte bun a fost acordat în ediția din 2023 de 51% dintre companiile participante la sondaj, față de 39% anul trecut, în creștere și raportat la percepția din 2019, înainte de pandemie. Nivelul ridicat de optimism poate fi un indicator al faptului că impactul presant al multiplelor crize manifestate în ultimii ani începe să se estompeze, dar și al încrederii în oportunitățile de dezvoltare a României.

Încrederea sporită vine și din rezultatele de business din 2022, în creștere la toate capitolele analizate față de nivelul anticipat: venituri (67%), număr de angajați (51%) și investiții realizate (55%). Companiile își mențin o perspectivă optimistă, anticipând performanțe similare pe toate cele trei palierele și pentru anul în curs, ceea de denotă maturitate și reziliență dobândite prin depășirea provocărilor și incertitudinii din ultimii  ani.

În ceea ce privește cele mai apreciate condiții de piață, calitatea infrastructurii digitale se situează pentru al cincilea an consecutiv pe prima poziție,  în creștere de la 49% în 2022 la 57%, fiind urmată de calitatea capitalului uman, pe care 47% dintre respondenți îl găsesc bun & foarte bun.

În contrast, topul celor mai puțin apreciate condiții de piață este stabilit prin calificativele de slab & precare acordate pentru fiecare din primele cinci de majoritatea companiilor participante la sondaj. Cu 84%, calitatea infrastructurii de transport surclasează în ediția din acest an debirocratizarea, care rămâne pe locul 2 cu 74%. Urmează calitatea infrastructurii de sănătate (68%), prețul energiei (65%) și predictibilitatea cadrului de investiții (62%). 

Cu privire la avantajele competitive care rămân relevante pentru Romania în perioada post-pandemie și în contextul geopolitic regional, apartenența la Uniunea Europeană a rămas pe primul loc (82%), urmată de statutul de membru NATO (60%). Celelalte avantaje competitive incluse în sondaj s-au apreciat față de nivelul din 2022 astfel: calitatea capitalului uman (53 % față de 42%), nivelul competitiv de impozitare a companiilor (33% față de 31%). Calitatea infrastructurii digitale care a rămas relativ la fel (28% față de 29%).

În ceea ce privește finanțarea, fondurile proprii se regăsesc în continuare între sursele la care apelează cele mai multe companii (86%), urmate de împrumuturile bancare, care înregistrează anul acesta o creștere semnificativă, de la 35% în 2022 la 65% în 2023. La fel de mult crește și ponderea împrumuturilor de acționari, de la 29% în 2022, la 65% anul acesta. Fondurile europene, incluse pentru prima dată în ediția din acest an, sunt o opțiune pentru 39% dintre respondenți. Se menține un trend pozitiv în ceea ce privește accesarea finanțărilor din piețele de capital și private equity, fiecare înregistrând ponderi aproape duble față de anul trecut. 

La capitolul îngrijorări, de departe cea mai puternică este generată de tensiunea din piața muncii, care atinge o cotă de avarie, în condițiile în care 94% dintre companiile participante la sondaj au dificultăți în a găsi angajați potriviți. Problemele structurale din piața muncii cauzate de evoluția demografică negativă, migrația, disparitățile dintre regiuni, dintre rural și urban, calitatea slabă și inadecvarea sistemului de educație, s-au acutizat, iar cel mai puternic se resimt în regiunile cele mai dezvoltate, care cumulează aproximativ 70% din deficitul de forță de muncă, potrivit unei analize AmCham realizate de PwC.

Evaluarea membrilor AmCham prin intermediul ediției 2023 a Sondajului privind calitatea climatului investițional, atât în ceea ce privește sursele de optimism cât și cele de îngrijorare, sunt cu atât mai importante cu cât anul 2023 este un an pre-electoral și orice măsuri decuplate de realitatea economică ar putea genera dezechilibre costisitoare pentru România.

În acest context, AmCham România va continua să promoveze un dialog constructiv și de substanță pe marginea priorităților pentru agenda economică, contribuind cu recomandări de politici publice și măsuri orientate spre consolidarea competitivității economice a României.

Sondajul AmCham privind calitatea mediului investițional, ediția 2023

Participanți:

215 (40%) din totalul de 530 companii membre AmCham Romania, la nivel de CEO sau CFO.

Dintre acestea:

48% - contribuabili mari

32% - contribuabili mijlocii

20% - contribuabili mici conform clasificării ANAF

Perioada în care s-a desfășurat sondajul:  mai 2023

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2