Stiri

141

Alex Jurconi a rămas Președinte al Federației Pro Agro

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Alex Jurconi a rămas Președinte al Federației Pro Agro, ca urmare a deciziei Adunării Generale a Federației. Deşi iniţial îşi anunţaseră candidatura la funcţia de preşedinte atât Alex Jurconi, cel care ocupă această funcţie din 2013 încoace, dar şi Florentin Bercu, directorul executiv, nu au mai fost organizate alegeri, ci a fost modificat statulul organizaţiei în sensul prelungirii mandatului actualei echipe de conducere a Pro Agro.

Conform modificărilor aduse la statut, mandatul echipei Alex Jurconi – preşedinte, şi Florentin Bercu – director executiv, a fost prelungit cu încă un an Mai mult, s-a decis formarea unei comisii de elaborare şi redactare a noului statul al Federaţiei Naţionale Pro Agro, condusă de Emil Dumitru, directorul Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV). Grupul de lucru nou creat va prelua de la membrii Pro Agro toate datele şi propunerile referitoare la modificările statutare, astfel încât noul statut să fie finalizat până pe 15 mai, informeazăă Agrointel. În cursul Adunării Generale, din primele discuții avute cu reprezentanții ajunși la întâlnire a fost propus un model nou de conducere a organizației, un model european ce ar avea la cârmă un președinte, un secretar general și un om de lobby/purtător de cuvânt. Ştefan Pădure, directorul executiv al ARC, a propus să fie să fie aleasă o conducere interimară a Federaţiei şi să se constituie o comisie de monitorizare care să stabilească ce se va întâmpla în continuare. Majoritatea membrilor Adunării Generale a Membrilor Federației Naționale Pro Agro s-au opus propunerii cu un preşedinte prin rotaţie, apreciind că intervalul de şase luni nu lasă loc pentru dezvoltarea de proiecte şi că nu ar fi nevoie de o schimbare radicală a schemei de conducere. De cealată parte, Asociaţia Română a Cărnii a susţinut că în noua formă de conducere, preşedintele va avea rol de mediator. Din 17 organizaţi membre, trei au avut restanţe la plata cotizaţiei şi nu au putut vota pentru alegerea noului preşedinte al Pro Agro.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2