120

Agrostar protestează marți în fața Parlamentului

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Agrostar-Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe Agrostar protestează marți, 15 Decembrie, 2015, în fața Parlamentului (intrarea Izvor), începând cu ora 12.00, față de prevederile din Legea vânătorii, care încalcă grav dreptul la proprietate, interzic înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetice și limitează numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deține.   „Legea 407/2006 a suferit, în decursul timpului, nenumărate modificări, dar odată cu modificările aduse în anul 2015 apare o noutate și anume aceea că ”pe terenul proprietate crescătorul de animale nu mai poate pășuna”. Concret, articolul 23 din Legea 149/2015 dispune: ” (1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic: … c) păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie; ”, declară secretarul general al Agrostar, Horațiu Raicu.   Astfel, legiuitorul nu face altceva decât să încalce flagrant dreptul de proprietate statuat de art. 44 din Constituția României. Practic, agricultorilor care cresc animale ”li se suspendă dreptul de proprietate”. Prin acest act normativ, legiuitorul uită atributele conferite de dreptul de proprietate: posesia, folosinţa şi dispoziţia.   „Totodată lit.e a aceluiași articol dispune ”e) înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic;”, faună pe care legiuitorul a avut grijă să o definească, potrivit lit.m), art.1 din Legea 407/20016 ”.. faună de interes cinegetic - totalitatea exemplarelor din populaţiile din speciile de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, existente pe teritoriul României;”, spune Horațiu Raicu. Practic, dacă există doi iepuri sălbatici în cultură, nu mai poți face nimic.   Nu în ultimul rând, legiuitorul s-a îngrijit și de numărul de câini care pot păzi turma, limitând numărul acestora. Este total anormal ca într-un an în care agricultura a fost lovită crunt de secetă, pentru care nici până în acest moment nu s-au acordat despăgubiri, să promovăm un astfel de act normativ, care nu face altceva decât să mai pună o povară în plus pe umerii agricultorilor și așa decapitalizați. În loc să facem politici agricole durabile, venim cu tot felul de acte normative în măsură să pună piedici, se arată într-un comunicat remis de Agrostar.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2