Istoria evului mediu pretimpuriu, din perioada finală a Imperiului Roman, dar şi din cea imediat următoare, ne aruncă o lumină nu tocmai favorabilă asupra agriculturii popoarelor germanice, după cum evidenţiază dovezile sintetizate în Istoria culturii şi civilizaţiei umane, semnată de Academicianul Ovidiu Drimba, din care vă prezentăm următoarele extrase. Germanic people agriculture The history of early Middle Age, from the period of Roman Empire, and also in the near future, gives us not so favorable light about Germanic people agriculture,  as it is highlighted in the synthesized proves from the book “History of culture and human civilization”, signed by the Academician Ovidiu Drimba of that we present the following extracts.Culturi şi mod de viaţă Popoarele germanice cultivau grâu, orz, secară şi ovăz, mei, in, cânepă, dar şi zarzavaturi, în deosebi sfeclă, fasole şi mazăre. Nu cultivau însă pomi fructiferi, cu excepţia mărului, decât începând, probabil, de pe la jumătatea secolului I d.Hr., sub influenţa romanilor care au introdus în zonele germanice ocupate zarzavaturi, pomi fructiferi şi viţa-de-vie. Pentru o mare parte dintre populaţiile germanice, informaţiile de care istoricii dispun sunt puţine, sau lipsesc cu desăvârşire. Ostrogoţii din teritoriile actualei Ucraina erau, desigur, agricultor sedentari, care aveau să ceară împăratului Valens să le permită să se aşeze în Tracia, pentru că ”această ţară este deosebit de fertilă”. Vizigoţii sunt citaţi de autorii din secolul IV d.Hr. ca fiind, nu păstori, ci, plugari, dar, despre modul lor de a lucra pământul, sau modul de viaţă nu se cunoaşte aproape nimic. Oricum, germanicii erau, în principal, agricultori şi crescători de vite, pentru care era extrem de importantă asigurarea furajelor. Alte ocupaţii ale oamenilor liberi (bondi), în special la normanzi, erau marinăritul, comerţul, vânătoarea şi pescuitul, de obicei, concomitent cu agricultura, căci, simţul proprietăţii funciare era foarte puternic la ei, în comparaţie cu acela al celorlalte populaţii germanice. Normanzii cultivau în special orzul (cereală, de fapt, tipic scandinavă), grâul, zarzavaturi, fasolea, mazărea, sfecla, varza şi usturoiul.   Alimentaţia Terciul din făină de grâu, orz sau secară şi lipia coaptă pe pietrele încinse din vatră erau obişnuite în alimentaţia vechilor germanici, după cum, de asemenea, mâncau şi lapte, brânză şi carne, după cum nota Cezar, iar Tacitus adaugă: ”Mâncărurile lor nu sunt de multe feluri: poame pădureţe, vânat proaspăt sau lapte acru. Foamea şi-o astâmpără fără multă gătire şi dresuri.” Posibilităţile locale erau, fireşte, cele care hotărau prevalenţa unui anumit obicei alimentar. Vânatul era asigurat de pădurile întinse, în timp ce, pentru germanicii care locuiau în zonele de coastă, hrana substanţială era asigurată de pescuit, aceştia mâncând şi ouăle păsărilor acvatice. Se mânca şi carnea păsărilor de curte, carnea de oaie şi, în special, carnea de porc, iar cea de cal, doar la ospeţele ritualice. Carnea era conservată peste iarnă prin sărare sau prin afumare. Laptele de vacă sau de capră, băut de preferinţă acru, era folosit şi la fabricarea brânzei sau a untului. Ouăle păsărilor de curte erau un aliment foarte preţuit, iar zarzavaturile aveau puţină căutare. Mierea era singura substanţă zaharoasă în tot Evul Mediu, fiind foarte căutată, în special, pentru fabricarea hidromelului.   Berea era pregătită din cereale, în primul rând, din orz. În procesul de fermentaţie, i se adăuga coada şoricelului, pentru a-i da un gust uşor amărui. Hameiul va fi folosit mult mai târziu, de călugării creştini. Berea şi hidromelul erau băute doar la ocazii, în familie, la adunările comunităţilor sau la sărbători. Cupele erau fabricate din coarne de bou. De la Cezar, aflăm că germanicii nu erau deloc temperaţi, oaspetele terminându-se, aproape de fiecare dată, cu beţii crunte, certuri, bătăi sau chiar omucideri!