Tehnologii

154

Agricola renunță la programul de extindere a magazinelor

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Compania Agricola Bacău, unul dintre cei mai mari pro­cesatori de carne de pui din România, mai deţine o reţea de circa 30 de magazine care con­tribuie cu doar 6% la cifra de afaceri totală a grupului. În 2011 însă, reţeaua era de două ori mai mare, iar ponderea în business mergea spre 15%.   „Aveam planuri să ajungem la 130 de unităţi, însă am renunţat din cauza concurenţei. Vorbim pe de-o parte de buticurile care nu oferă bon fiscal şi pe de alta despre reţelele internaţionale care au început în ultimii ani să atace segmentul de proximitate“, a declarat Grigore Horoi, preşedintele Agri­cola Bacău, citat de Ziarul financiar.   Potrivit aceleiași surse, în luna octombrie, divizia de magazine a avut vânzări în scădere cu 16%, tot pe un trend decendent găsindu-se şi diviziile de creştere a porcinelor şi creştere a vacilor pentru lapte. Principala activitate a grupului Agricola este însă procesarea de carne de pui, piaţă pe care este unul dintre principalii jucători.   Compania Agricola Internaţional, cea mai importantă companie a grupului, în care sunt integrate lanţul de producţie a cărnii de pasăre şi operatorul logistic, a contribuit în primele nouă luni ale anului cu 55,7% la totalul businessului.    

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2