Stiri

174

AFIR a lansat o aplicație pentru identificarea produselor alimentare

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat, la Târgul internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei INDAGRA 2018, o aplicație inovativă pentru telefonie mobilă dedicată consumatorilor de produse alimentare certificate calitativ la nivel național și european.   Astfel, aplicația CPAC – Catalogul Produselor Alimentare Certificate, permite utilizatorilor să găsească, în timp real, produse alimentare certificate în zona în care se află, precum și detalii complete referitoare la producător și la rețetele utilizate.   „Această aplicație este o inițiativă de voluntariat pe care am avut-o la nivelul Agenției și vine din dorința noastră de a ajuta consumatorii să aleagă acele produse alimentare care sunt sigure și autentice.   Departamentul nostru de IT lucrează în acest moment la modulul care va permite ca fiecare produs atestat să aibă un cod care va putea fi scanat, consumatorul având imediat la dispoziție toate datele acestuia, inclusiv valabilitatea certificatului de atestare ca produs tradițional.   De asemenea, am inițiat discuții cu producătorii pentru a le pune la dispoziție gratuit înscrierea în această aplicație. Doresc să le mulțumesc colegilor din departamentul IT pentru implicarea și dăruirea de care au dat dovadă și fac precizarea că la nivelul AFIR desfășurăm o multitudine de proiecte de responsabilitate socială și culturală prin care să aducem plus valoare actului administrativ”, a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general AFIR.   Aplicația CPAC este disponibilă, într-o primă etapă, în Google Play Store/ Magazin Play accesând: CPAC – AFIR.DIT. În etapa următoare aplicația va fi disponibilă și în AppStore. 6

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2