Tehnologii

196

Aaylex a organizat „Atelierul micilor bucătari”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Faza pilot a programului educaţional „Atelierul micilor bucătari”, derulat sub sloganul „Gătim gustos şi sănătos!”, care promovează arta gătitului în rândul elevilor din ciclul primar,  şi-a premiat primii 22 de absolventii. Dezvoltat în parteneriat cu  Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, programul a inclus 4 cursuri de gătit,  susţinute de un bucătar cu experienţă. Echipa Fundaţiei PRAIS, împreuna cu voluntarii Aaylex şi Avicola Buzău  - iniţiatorii proiectului, au găzduit 22 de copii din clasele a 2-a şi a 3-a ale Şcolii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” din Buzău, împreună cu cadrele lor didactice coordonatoare.

În premieră, cursurile au încurajat elevii să participe efectiv la pregătirea meselor, să descopere tainele artei culinare şi apetitul pentru meniuri echilibrate  nutriţional. Timp de 2 ore pe zi, copiii au avut ocazia să descopere secretele unei bucătării cu produse naturale, să cunoască ingrediente noi şi să pregătească 8 reţete ca nişte adevăraţi bucătari. Felurile de mâcare şi deserturile preparate au fost degustate de toţi copiii, împreună cu mascota lor favorită, puiul Coco Rico. Concursurile de desene şi de compuneri, activităţile fizice şi jocul au completat cu multă voie-bună atelierele.   Fiecare participant a primit  materiale informative cu sfaturi pentru o nutriţie echilibrată, reţete, echipamente complete de bucătari şi diplome de merit care atestă noua lor calitate de mici „experţi” culinari. „Suntem încântaţi de reuşita atelierelor micilor bucătari în care sustinem tradiţiile culinare, importanţa meselor pregătite în familie sau alături de cei dragi. În toamnă ne dorim să continuăm acest program în mai multe şcoli din Buzău şi Bucureşti”, a declarat Bogdan Grama, Director General Aaylex Group.    Despre Fundaţia PRAIS   Fundaţia PRAIS a fost creată în 2002 de către PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naţionale, susţine 4 mari cauze: accesul la educaţie şi la dezvoltare personală, o economie sustenabilă bazată pe inovaţie, competitivitate şi etică, promovarea stilului de viaţă sănătos, grija faţă de mediu. Fundaţia PRAIS s-a implicat cu succes în ultimii 12 ani în proiecte educaţionale naţionale din domenii precum: promovarea mişcării şi a nutriţiei sănătoase; siguranţa produselor alimentare; protecţia mediului; promovarea tinerelor talente. Programele au angrenat milioane de elevi, familii, cadre didactice, public general şi au creat alianţe de valoari între parteneri publici şi privati, lideri de opinie, specialişti locali şi internaţionali, reuniţi pentru a servi împreună cauze sociale globale dedicate viitorului tinerei generaţii.   Despre Grupul Aaylex / Coco Rico   Grupul Aaylex deține 18 ferme cu o capacitate totală de aproximativ 36 milioane pui vii/an. Fermele au operațiuni în 6 județe: Buzău, Brăila, Călărași, Galați, Giurgiu și Prahova. Aalyex Prod gestionează un abator propriu localizat în Buzău, acesta fiind unul dintre cele mai mari și moderne abatoare din Europa. Companiile grupului dețin o serie de certificări internaționale privind managementul integrat al calitatății și siguranței produselor precum: ISO 22 000 si 9001/2000, BRC grad A, IFS - cel mai înalt standard, LAREX, acreditări BELCERT, UKAS și DAR, acreditarea HACCP, Certificat de grad A în inspecția GMP&R, precum și certificarea Halal. Grupul Aaylex, prin companiile sale, comercializează binecunoscutul brand de produse din carne de pui - Coco Rico.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2