Repere

175

A fost lansată Campania Meat & Milk ”Focus pe TEHNOLOGIE”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Una dintre provocările continue ale procesatorilor de carne și lapte din România, dar și una dintre cele mai mari, este aceea de a fi în permanență competitivi, ba, mai mult, de a fi capabili în orice moment să răspundă cerințelor pieței atât din punct de vedere al calității și siguranței alimentare a produselor, cât și din punct de vedere al prețului și al diversității gamei sortimentale. Alături de ei, fermierii sunt direct interesați de competitivitate, mai ales din cauza importurilor de carne și lapte-materie primă.   Pentru a răspunde cu succes la aceste provocări, sunt necesare mai multe condiții. Dar, una dintre cele mai importante este aceea a menținerii unui nivel tehnologic la cel mai înalt nivel. Investind în tehnologie investești în profit, iar asta o știu toți jucătorii din lanțul economic.   Cu scopul de a veni în sprijinul acestora, Agenția infoGROUP, organizatoare a Expo-Conferinței Internaționale Meat & Milk 2016, care se va desfășura în zilele de 12, 13 mai la Hotel Alpin din Poiana Brașov, demarează campania ”Focus pe TEHNOLOGIE”, campanie care va dura până la finalul anului 2016 și care va avea două momente de vârf: Expo-Conferința Meat & Milk și târgul Indagra.   Campania se adresează:   -Furnizorilor de tehnologii destinate fermelor de de carne și lapte (utilaje și echipamente, nutriție, mediu, sănătate animală etc.);-Furnizorilor de tehnologii destinate procesatorilor (procesare, ambalare, siguranță alimentară, mediu, soluții IT).-Procesatorilor (prezentarea unui model de afacere de succes, inclusiv din punct de vedere tehnologic și produse Premium, din carne și lapte.)   Toți aceștia sunt invitați să rezerve spații de prezentare ale produselor și serviciilor din portofoliu în Workshop-urile Ferma, Carne-Procesatori și Lapte-Procesatori, care se vor desfășura în cadrul Expo-Conferinței Meat & Milk, în ziua de 12 mai, între orele 11:00-14:00. Concomitent, firmele interesate pot rezerva spații de expunere în cadrul Secțiunii B2B-Expo.   Suplimentar, companiile care vor susține prezentări vor avea oportunitatea de a-și publica oferta în edițiile on-line ale revistelot Fabrica de Carne și Fabrica de Lapte. Totodată, mediatizarea ofertei lor în edițiile speciale care vor fi tipărite pentru a fi distribuite gratuit, la târgul Indagra.   Nu uitați! Tehnologiile dumneavoastră trebuie să fie mereu în vizorul beneficiarilor. Profitați de oportunitățile oferite de Expo-Conferința Internațională Meat & Milk 2016 și revistele Fabrica de Carne și Fabrica de Lapte!   Meat & Milk: Discuții directe, rezultate concrete!   Detalii și înscrieri pe www.meat-milk.ro și la telefon: 021.223.25.21 (În imagine, instantaneu din prezentarea tehnologiei utilizată de Galli Gallo, Meat & Milk 2014)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2